ZIUA DE NAŞTERE 22 APRILIE

22 aprilie – ziua imaginii create

Persoanele născute pe 22 aprilie sunt foarte pricepute în întocmirea şi stabilirea unor sisteme de idei. Ei sunt preocupaţi şi de determinările fizice ale lucrurilor. Punctul lor forte este să organizeze şi să supravegheze cursul vieţii unei familii, bunul mers al unui restaurant, al unei şcoli sau al altor unităţi sociale. Paradoxal, ei nu sunt în mod deosebit persoane sociabile. Mulţi dintre ei sunt persoane singuratice, chiar tăcute. Nu doresc în mod expres să atragă atenţia asupra lor. Ei deţin secretul muncii susţinute, dar într-o atmosferă relaxată. Nativii sunt înzestraţi cu talentul de a organiza roluri sociale de toate tipurile. Ei îşi vor pune în valoare acest talent şi în situaţii profesionale sau familiale. Prin organizarea ocazională a pertecerilor aniversare sau de sărbători din cadrul familiei, nativii acestei zile se vor simţi recompensaţi şi stimulaţi.

Cei născuţi pe 22 aprilie trebuie să îşi folosească talentele, mai ales în domeniul comercial. Câteoadată, ei sunt împiedicaţi să-şi demonstreze aptitudinile organizatorice de către persoanele pentru care sunt obligaţi să lucreze. De exemplu, ei pot fi angajaţi să pună bazele şi să conducă o companie care aparţine altcuiva. După ce îşi vor îndeplini sarcinile cu succes, se pot lovi de situaţii în care sunt criticaţi de propietari. Uneori li se reproşează că ar fi trebuit să aplice o altă strategie în respectivele situaţii. Acest lucru îi poate descuraja profund şi le poate induce o stare de depresie sau chiar posibilitatea de a deminisona din acel post. Pe de altă parte, cei născuţi pe 22 aprilie au probleme cu colaboratorii. Cei care lucrează sub conducerea lor le respectă modul de abordare realist şi impunător, cât şi calităţile umane. Prezenţa lor fizică impunătoare, chiar dacă sunt masivi din punct de vedere fizic sau nu, este adesea un atu în obţinerea succesului.

Cea mai mare provocare pentru nativii zilei de 22 aprilie este capacitatea de a-şi controla dorinţa avidă de putere. Nativii mai evoluaţi sunt modeşti şi umili în ceea ce priveşte abilităţile lor. Nativii mai puţin evoluaţi pot fi înfumuraţi, aroganţi şi răutăcioşi în relaţie cu ceilalţi. Persoanele născute pe 22 aprilie trebuie să profite de calităţile de conducători şi să le folosească în mod echitabil. Deşi pot fi fascinaţi de bani şi au putere financiară, ei n-ar trebui să adopte integral valorile celor care îi admiră. Este preferabil să le studieze tehnicile pentru a învăţa de la aceştia. În acelaşi timp, ei trebuie să respingă metodele care nu întrunesc valorile lor sociale constructive.

Dacă o persoană născută pe 22 aprilie are deja întemeiată o familie, o afacere sau o organizaţie, ea îşi va pune problema ascensiunii şi dezvoltării acestora în timp. De asemenea, pentru nativi contează foarte mult pentru dacă aceste instituţii sociale şi profesionale se dezvoltă în conformitate cu conceptele lor. După aflarea poziţiei acestora, nativii zilei de 22 aprilie vor avea o adevărată provocare. Ei vor fi obligaţi să ia o decizie referitoare la continuarea proiectelor în aceeaşi direcţie sau la întreruperea lor. Se poate lua în calcul şi o eventuală schimbare în acest sens. Existe şi opţiunea de a renunţa la acestea în favoarea unor soluţii mult mai recompensante şi mult mai importante. Pentru cei născuţi astăzi nu este deloc uşor de stabilit dacă este cazul să renunţe (sau cum să renunţe). Acest lucru le poate cauza anxietate şi suferinţa psihică. În acest caz, ei trebuie să fie atenţi la ce le dictează sufletul. În plus, este esenţial ca persoanele născute pe 22 aprilie să-şi dezvolte propria lor latură spirituală, în mod special să evite aservirea valorilor materiale.

Distribuie pe:

Lasă un comentariu