Home > IULIE > Ziua de naștere 17 iulie

Ziua de naștere 17 iulie

Ziua de naștere 17 iulie – ziua grijilor profesionale

Cei născuţi pe 17 iulie manifestă adesea dorinţa arzătoare de a deveni stele sau de a urca în vârful piramidei pe plan profesional. Această dorinţă este însă temperată de modestia, seriozitatea şi chiar timiditatea ce îi caracterizează. Nu trebuie să ne inducă în eroare tăcerea lor şi să credem că sunt persoane pasive şi singuratice. Totuşi, în ceea ce priveşte domeniul lor de activitate, ei se dovedesc personalităţi dinamice ce trebuie luate în considerare. Dincolo de exteriorul lor destul de sobru, se afla adesea un simţ al umorului bine dezvoltat, întâlnit mai ales în situaţiile în care aceştia se relaxează. Indivizii mai puţin evoluaţi născuţi astăzi pot fi frustraţi de vieţile lor în momentul în care ei nu şi-au descoperit încă punctele forte şi nici nu au conştientizat încă ambiţia lor latentă.

Nativii zilei de 17 iulie îşi pot crea o fixaţie pentru latura financiară sau pentru obiectivele puternice. Indivizii mai puţin evoluaţi născuţi astăzi îşi pot folosi necorespunzător energiile în beneficiul unor persoane care nu merită acest lucru, chiar a organizaţiilor sau situaţiilor triviale, astfel irosindu-şi timpul, bunul cel mai de preţ. Pentru anumite persoane născute pe 17 iulie poate fi extrem de folositor să aibă un consilier încă de la începutul carierei lor, nu numai pentru a-şi putea determina abilităţile, ci şi pentru a învăţa cum să le promoveze cât mai bine.

Nativii zilei de 17 iulie se descurcă de minune în postura de jurnalişti, oameni de afaceri mediocri sau în locuri de muncă cu un grad înalt de autonomie. Ei pot avea un partener care îi sprijină în domeniul respectiv, dar de cele mai multe ori sunt jucători solitari. Pentru o perioadă de timp ei pot fi adepţii unui post cu program fix, dar în momentul în care au căpătat experienţa de care au nevoie, ar fi mult mai bine să abordeze activităţi mai independente. Odată ce s-au stabilit într-un domeniu de activitatea adecvat, ei vor ajunge inevitabil în top. Acest lucru îi transformă într-o investiţie foarte benefică pentru orice persoană prosperă care crede în puterile lor.

Pentru persoanele mai evoluate născute pe 17 iulie, încrederea în convingerile proprii este extrem de importantă. Ei au răbdare să aştepte ani buni până vor fi recunoscuţi, atâta timp cât vor fi capabili să continue fără întrerupere ceea ce au ales să facă. În tot acest timp, îi influenţează şi chiar îi manipulează pe ceilalţi prin modalităţi destul de subtile. Ei urmăresc doar să îşi atingă obiectivele propuse. Totuşi, nativii zilei de 17 iulie trebuie să-şi evalueze periodic progresele deoarece uneori lucrurile vor avansa destul de încet. Pentru artiştii născuţi astăzi poate fi crucial să găsească un agent sau un reprezentant capabil.

Uneori, evenimentele mondene le provoacă nativilor schimbări de direcţie. Acest lucru se întâmplă pentru că ei să poată ajunge în vârful piramidei. Adesea, această mişcare va fi motivată fie prin realizarea de sine, fie printr-o revelaţie spectaculoasă, sau vreun fel de accident. În general, nativii zilei de 17 iulie folosesc aceeaşi energie în cazul noului lor stil de viaţă. Ei vor demonstra însă o diminuare a ambiţiei şi este posibil să dorească să accentueze latura lor spirituală. De asemenea, cei născuţi astăzi sunt capabili să reînceapă mai târziu activităţi profesionale începute în tinereţe.

selectează pentru mai multe informaţii:

SFATURI

Oferă cel puţin atât de mult cât primeşti. Evită să-i manipulezi pe cei apropiaţi ţie. Prezintă-ţi intenţiile în mod clar. Nu sacrifica tot ce ai mai uman pentru ambiţia ta. Linişteşte-te puţin şi încearcă să râzi din când în când.

PUNCTE FORTE

Ambiţios

Serios

Sigur pe sine

PUNCTE SLABE

Prea încrezător

Inabordabil

Rigid

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Ziua de 11.11.2018 (11.11.11) – semnificație numerologică
Anul numerologic personal 3
Anul Numerologic Personal – Metodă de calcul
Semnificația numerologică a numelui ADRIAN

Leave a Reply