Home > Ezoterism > Spionajul Extrasenzitiv

Spionajul Extrasenzitiv

Pentru a ne face o idee asupra modului practic în
care se desfăşoară o scanare extrasenzorială a
subconştientului uman, mă voi referi la un caz
concret pe care îl cunosc îndeaproape. În scopul
protejării identităţii persoanelor ce au fost
implicate în episodul ce urmează, voi opera unele
defazări în desfăşurarea evenimentelor, fără să
modific conţinutul acestora. Voi încerca totodată,
să refac din memorie câteva discuţii purtate între
participanţii la acţiunea menţionată, pentru a da
şi puţină culoare manierei în care se tranşau
uneori probleme de acest gen. În rest – strict
autentic cum s-ar spune.
Agentul extrasenzitiv abia se întoarse de la
ambasada unei ţări africane, unde se desfăşurase
o amuzantă conferinţă de presă (în graba
lucrurilor, ministrul de externe oaspete uitase să-
şi încheie şliţul pantalonilor…), că a şi fost
interceptat de adjunctul instituţiei sale, un
bătrânel parşiv, cu mutră de prelat iezuit.
– Se pare că ai fost transferat – în interes de
serviciu – la un laborator de mijloace audio-
vizuale al unui institut de cercetări psihologice
sau cam aşa ceva. Ai aici numărul de telefon al
doctorului A.G., viitorul dumitale şef – surâse
machiavelic adjunctul, scoţând la vedere un petic
de hârtie împestriţat cu scrisul său şovăielnic.
Alte lămuriri vei primi înainte să ajungi la
destinaţie.
La parterul clădirii aştepta ofiţerul de informaţii
S.T, un moldovean cu grai cumpănit şi privire
aparent inocentă.
– Trebuiesc vizualizate câteva imagini din
subconştientul unei fetişcane, îl înştiinţă acesta.
Extrasenzitivul schiţă un gest de recul.
– Cereţi acordul tovarăşului general…
– Imposibil – răspunse grăbit ofiţerul. E vorba
chiar de un general al Armatei, cu funcţie politică
înaltă. Contra-amiral.
– În cazul ăsta – mulţumesc pentru „ofertă”.
Oalele se vor sparge iarăşi în capul meu – se
retrase paranormalul în găoace.
– Nu vă faceţi griji, vă acoperim noi! îl asigură cu
solicitudine S.T.
– Încă o „acoperire” ca cea de data trecută şi voi
fi la pământ – conchise extrasenzitivul, schiţând
un gest de lehamite.
Cu ceva timp în urmă fuse solicitat să decodifice,
pe cale telepatică, esenţa unei discuţii
confidenţiale purtată de un general român cu
ataşatul militar al unei ţări „prietene”, cu prilejul
depunerii unor coroane de flori la monumentul
„eroilor” clasei muncitoare din Parcul Libertăţii.
Ulterior, generalul-ţintă fuse acuzat de trădare şi
numai o întâmplare neprevăzută l-a scăpat de
ştreang.
– De data asta e o chestie de care se interesează
Şefa*) personal. I-am vorbit de dumneavoastră
şi…
– „Tovarăşa” mă ştie? se interesă extrasenzitivul.
– Nu tocmai; a spus „Luaţi-l pe ăla… cum îi zice
şi terminaţi treaba!”.
Nu era loc de întors. Cine s-ar fi încumetat să
stea de-a curmezişul toanelor diabolicei
dictatoare?
– Şefa deţine câteva frânturi de informaţii despre
un presupus viol – continuă ofiţerul – ce ar fi fost
comis cu vreo trei ani în urmă de un contra-
amiral, asupra nepoatei sale de numai 12 ani.
– Şi ce treabă am eu cu asta? încercă să bată în
retragere extrasenzitivul. N-aţi împănat dormitorul
amiralului cu tehnică operativă?
– Marinarul nu e prost. Naiba ştie ce a făcut, de
nu s-a auzit nimic. Şefa vrea să ştie sigur cum
stau lucrurile, eventual şi cu detalii picante. Aşa
veţi avea şi dumneavoastră prilejul să vă
continuaţi studiile paranormale şi să vă puneţi
bine cu cine trebuie.
Diriguitorul menţionatului laborator de mijloace
audio-vizuale, situat într-o aripă a şcolii în care
învăţa nepoata contra-amiralului, era un medic
răspopit, lovit cu leuca. Graţie unei relaţii de
partid sus-puse, îşi luase doctoratul în medicină
cu o teză halucinantă. Ceva cu teoria
confecţionării ramelor pentru diapozitive din
deşeuri de mase plastice reciclabile, destinate
orele de biologie. Bineînţeles că nici teza aia nu
fuse elaborată de către doctorand, ci de un
„negru”, inginerul pensionar Anton Bielusici,
specialist în tehnică cinematografică. Doctorul îşi
puse doar semnătura după ce evaluase conţinutul
lucrării, pipăind grosimea acesteia. Nici
subalternii săi nu erau întrutotul lipsiţi de
ciudăţenii. În orele de program urmau cursuri
intensive de engleză, după care se mistuia câte
unul peste graniţă ca transfug sau obţinea
permisiunea statului român pentru reîntregirea
familiei în ţări occidentale.
Odată prezentările făcute, extrasenzitivul se
îndreptă către noul său loc de muncă –
laboratorul de fotoprocesare. Fuse ajuns din urmă
de colonelul în rezervă din M.Ap.N., Gheorghe
Eftimescu, un oltean scund, ascuţit la minte,
poreclit de foştii săi subordonaţi „Hopa-Mitică”.
Avea talentul nativ de a „cădea” întotdeauna în
picioare, dacă intra în vreun bucluc cu superiorii
săi.
– Ascultă – se adresă colonelul către presupusul
laborant. Dumneata ori ai fluierat în biserică de ai
ajuns aici, ori ai alte treburi de făcut. Nu mă
interesează ce hram porţi. Doctorul m-a angajat
cu o jumătate de normă, să-ţi fac mizerie. De ce
trebuie să-ţi fac mizerie, iarăşi nu e treaba mea.
În fiece dimineaţă – între opt şi nouă – voi veni
în laboratorul dumitale şi voi face scandal,
căutându-ţi nod în papură. Să-mi răspunzi şi
dumneata pe acelaşi ton, să audă doctorul şi
zurbagii săi că ne certăm de-a binelea. Trebuie
să mă ajuţi astfel să câştig şi eu un ban în plus.
Odată pus la punct acel interesant aspect al
relaţiilor intercolegiale, paranormalul se închise în
laborator, reperă mental ţinta (în acel moment
eleva se afla în clasă, la ora de matematică) şi se
pregăti pentru tatonarea extrasenzitivă
preliminară. Procedura se dovedi însă mai dificilă
decât se aşteptase. În decurs de o săptămână,
abia reuşi să nimerească frecvenţa telepatică de
scanare extrasenzorială. Ceva nu mergea cum
trebuia. Pe de altă parte, profesoara de
matematică, ţinută în funcţie în pofida faptului că
depăşise vârsta pensionării (despre care gurile
rele spuneau că avuse o viaţă amoroasă agitată,
înainte ca răbdătorul ei consort să-şi ia câmpii),
se prinse că în timpul orelor sale se întâmpla ceva
ciudat cu eleva aceea. În loc să fie atentă la
tablă, fata stătea uneori cu ochii pironiţi în gol,
dincolo de sferele celei de-a treia dimensiuni.
Privind lucrurile din perspectiva propriei sale
experienţe în domeniu, matematiciana puse
deîndată semnul egalităţii între postura
„visătoare” a adolescentei şi prezenţa
proaspătului angajat al doctorului lovit cu leuca.
Interpretase însă anapoda semnificaţiile celor
două elemente, fiind convinsă că individul pusese
gând rău elevei sale, râvnind cu siguranţă la nurii
protejaţi de etică şi lege. În consecinţă, se puse la
pândă, îndeosebi în timpul recreaţiilor. Când nu o
găsea pe fetişcană în clasă, dădea buzna sub
felurite pretexte în laboratorul paranormalului,
sperând să surprindă imaginarul flagrant delict. În
van.
Pierzându-şi răbdarea, îi sărise la un moment dat
ţandăra şi îl convocase pe falsul laborant la o
discuţie lămuritoare, în cabinetul directorului
şcolii. La finalul recitalului oratoric, bătrâna
profesoară concluzionase cu glas răguşit: „Vă ştiu
eu pe voi, bărbaţii, de ce sunteţi în stare. Toţi
sunteţi la fel!”. În replică, extrasenzitivul îi atrase
atenţia că era victima propriilor sale fantezii,
pentru simplul motiv că, oricât de încăpător ar fi
fost patul dânsei, era puţin probabil să fi trecut
pe acolo chiar toţi bărbaţii de pe mapamond, ca
să-i cunoască cum trebuie.
Profesoara păru satisfăcută de argument. Scoase
un răget de îl îngălbeni până şi pe director şi ieşi
ca o furtună trântind uşa cabinetului.
Presimţind ce avea să urmeze, agentul psi puse
mâna pe telefon, ceru o întâlnire „de avarie” cu
ofiţerul S.T. şi îi spuse să ia degrabă „baba” de
pe el, altfel va eşua toată operaţiunea.
– Pe baborniţă n-avem cum să o mutăm în altă
parte, răspunse ofiţerul cu grai cumpănit şi privire
aparent blajină. Noi am crescut-o şi stă bine
acolo unde a fost pusă. În schimb, putem să-i
distragem atenţia cu altceva până terminaţi
scanarea aia afurisită.
Întâmplarea a făcut că în mai puţin de o
săptămână, septuagenara matematiciană apăruse
la şcoală în straie cernite, cu ochii încercănaţi şi
fuse ocupată până peste cap cu primirea
condoleanţelor din partea colegilor săi ipocriţi.
Întrucât pârtia devenise liberă, în zilele următoare
operaţiunile de scanare extrasenzorială se
încheiaseră cu un succes relativ. Văzând raportul
extrasenzitivului, ofiţerul S.T. păli. „Aici o să cadă
capete” – murmură ca pentru sine, furişând o
privire piezişă în direcţia paranormalului.
Deşi datele furnizate de de agentul psi erau
relevante pentru un specialist în branşa culegerii
de informaţii de talia ofiţerului S.T., rezultatele
scanării extrasenzoriale aveau şi unele spaţii
„albe”, rămase neelucidate. Cel puţin aşa suna
concluzia lui S.T. Potrivit constatărilor preliminare
era vorba într-adevăr de un viol, întrucât cele
câteva „imagini” mentale pescuite de extrasenzitiv
în subconştientul adolescentei erau
convingătoare. Prim-planul unui bărbat aplecat
asupra fetei, conturul unei mâini masculine
oferindu-i un pahar cu un lichid de culoare relativ
roşie, aceiaşi mână strecurându-se apoi către
partea mediană a trupului subiectului scanării;
după care, din motive necunoscute, „filmul” se
întrerupse.
– Cred că Şefa are nevoie de mai multe amănunte
despre chestia asta – fuse de părere ofiţerul.
– Mai multe detalii nu se pot scoate în balamucul
de aici! replicase cu năduf extrasenzitivul. Parcă
a dat strechea în toţi subalternii doctorului. Se
pândesc unul pe altul, se „muşcă” de fund
reciproc, se pitesc prin closete şi scriu note
informative… Completaţi dumneavoastră spaţiile
goale.
– Asta nu se poate – îl temperă S.T. Aici e vorba
de persoane importante, nu ne putem juca cu
focul. În sfârşit, să vedem ce zice Şefa.
După ce primi informarea cuvenită, Şefa
strâmbase din nas şi ordonase sec, fără drept de
replică: „Spune-i ăluia… cum îl zice, să descoase
cum trebuie fata aia, nu să umble cu căcăţişuri
din astea!” Cel puţin în această variantă
prezentase ofiţerul lucrurile, cu vreo două zile mai
târziu.
Profund jignit în amorul său profesional (ceea ce
realizase erau „căcăţişuri”?!), paranormalul ceruse
timp de gândire, pentru a găsi o soluţie
mulţumitoare în vederea ieşirii din impas. Însă
modul dispreţuitor în care se exprimase
„Tovarăşa” la adresa prestaţiei sale i se înfipse ca
un cui în suflet, ceea ce nu avea darul să
prefigureze un final tocmai fericit acţiunii
demarate.
Pentru a nu irosi timpul cu altă serie de tatonări
preliminare în vederea scanării extrasenzoriale a
ţintei, extrasenzitivul se decise să abordeze
frontal problema, apucând taurul de coarne cum
s-ar spune. După ce ticluise o înlănţuire
subliminală de cuvinte şi fraze potrivite, pe care le
dichisise corespunzător în urma reascultării
mesajelor de pe un suport magnetic, pândi
momentul în care cârciogara profesoară nu se afla
în incinta şcolii şi invită eleva la o discuţie
particulară. Nu i-a luat mult timp să pună
dialogul pe roate. În urma unei sugestii uşoare,
fără efecte remanente, adolescenta povestise de
la cap la coadă cum se petrecuseră lucrurile. Iată,
pe scurt, ce aflase.
Cu vreo trei ani în urmă, unchiul fetei – politrucul
contra-amiral al marinei militare, o invitase pe
nepoată-sa la Mangalia, să petreacă vacanţa de
vară la domiciliul dânsului. Sosită la destinaţie,
fata constatase că soţia marinarului era internată
în spital împreună cu băieţelul cuplului, pentru
„analize medicale”. Seara, după ce adolescenta se
duse la culcare, unchiul se ivise lângă patul ei,
după care urmase violul.
– Îţi aminteşti dacă ţi-a oferit vreun pahar umplut
cu un lichid de culoare roşie, înainte să se
petreacă treaba aceea? vruse să ştie
extrasenzitivul.
– Pahar? Nu… Ba da, răspunse fata după un
moment de ezitare. Unchiul îmi aduse un pahar
cu vin.
– Şi l-ai băut?
– Da.
– Ce gust avea, îţi aminteşti?
– Era dulce şi… parcă avea un iz de medicament.
După aceea am adormit şi m-am trezit dimineaţa,
când unchiul cobora din pat şi am constatat
că…
Asta a fost tot. Îndestulător însă pentru a da
măsură celor întâmplate.
– Aşa – da! exclamase cu satisfacţie ofiţerul,
după ce văzuse noul raport al extrasenzitivului.
Cu siguranţă Şefa va fi mulţumită!
Încruntat, paranormalul nu împărtăşise
entuziasmul manifestat de S.T. În privirile sale
mocnea o ranchiună nedisimulată faţa de
eminenţa cenuşie a întregii afaceri. Nu uitase
atitudinea ofensatoare a „Tovarăşei” faţă de
competenţa sa profesională. Mulțumit de
conţinutul raportului pe care îl avea în mână, se
pare că ofiţerul nu observase acel îngrijorător
detaliu psihologic. Iar nu peste mult timp,
ireparabilul se produse.
Era în preajma unei conferinţe naţionale a PCR. În
timp ce datele prelevate pe căi extrasenzoriale
referitoare la aventura marinarului erau lucrate
după rigorile serviciilor de informaţii, iar
„Tovarăşa” jubila gândindu-se probabil la modul
în care urma să-l „jugănească” pe amiral pentru
poftele sale perverse, jignitul agent psi dădu în
vileag întreaga afacere. Îi ceruse fetei, inducându-
i în subconştient „ingredientele” subliminale
necesare, să relateze părinţilor ei cele petrecute
cu trei ani în urmă. Adolescenta se conformase
întocmai. Specialiştii în informaţii, ce se ocupau
cu discreţie de acel sensibil caz, cât şi
primejdioasa lor şefă trebuie să fi avut parte de
clipe deloc plăcute, în urma monumentalei gafe
comise de extrasenzitiv. Mai ales că tatăl fetei îl
şi somase telefonic pe amiral să se prezinte
deîndată la Bucureşti, pentru explicaţii. În caz
contrar – ameninţase părintele ultragiat – urma
să-l informeze pe tovarăşul Ceauşescu personal
despre cele întâmplate. Colac peste pupăză,
neostoita profesoară de matematică – în acelaşi
timp şi diriginta elevei cu pricină – prinzând
mişcarea de la părinţii protejatei sale, dăduse
iama prin timpanele colegilor de breaslă,
povestind de-a fir a păr toată tărăşenia fără a se
consulta în prealabil cu securistul dânsei, pentru
a fi înştiinţată dacă avea voie să bată talanga
prin vecini sau trebuia să-şi ţină pliscul.
Odată tărăboiul iscat, paranormalul îşi îndeplini
prima fază a „proiectului”, adică răzbunarea. În
continuare avea timp berechet să refelecteze şi la
urmările inevitabile ale gestului său necugetat.
Spălase întrucâtva ocara cu care îl gratificase
diabolica dictatoare, dar nu se gândise îndeajus la
preţul pe care urma să-l plătească pentru
satisfacţia sa trecătoare.
Întrucât măsurile de conspirare a cazului în speţă
se spulberaseră, „Tovarăşa” decise
muşamalizarea grabnică a tărășeniei – mai ales
că rămăseră puţine zile până la începerea acelei
conferinţe naţionale a PCR, astfel încât amiralul
amator de trufandale îşi păstrase capul pe umeri,
fiind doar eliberat din funcţie politică şi „rotit” pe
o linie moartă, de unde urma să fie trecut în
rezervă cu coada între picioare. Dacă şi-a mai
văzut nepoata după acea neplăcută întâmplare,
nu avem de unde şti.
*) Elena Caușescu.
Sursa: www.jurnalparanormal.ro revista Independent

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Omul și Supersimțurile sale latente

Leave a Reply