Home > Analiza Numelui > Semnificația Numerologică a numelui VASILE

Semnificația Numerologică a numelui VASILE

VASILE

Este un nume considerat creştin, dar îşi are originile mult mai îndepărtate. Numele provine din adjectivul “basileios” care înseamnă “regal”, derivat de la “basileus”, adică “rege, conducător”.

 

În Antichitate, conducătorul tribului său al ginţii era numit basileu, apoi cuvântul a fost folosit pentru suveran şi în Imperiul Bizantin pe împărat. Datorită semnificaţiei, numele de Vasile este legat de termenul “biserica”, de la cuvântul “basilike”, care iniţial însemna edificiu public ridicat pe cheltuiala imperială, loc de adunare, de judecată sau bursa comercială. Ulterior, fiind foarte bine conservate, aceste edificii au devenit lăcaşuri de închinăciune lui Dumnezeu. Alături de Ion, Gheorghe sau Dumitru, numele de Vasile este unul dintre cele mai populare nume de la nou din ţară, fiind pur romaneşti şi cu vechime pe teritoriul ţării noastre.

 

Persoanele care poartă numele de Vasile se adaptează uşor în funcţie de situaţie şi moment, sunt sociabile şi apreciază prezenţa celor din jur. Ştiu să aprecieze calităţile omului şi nu aspectul său, au o tendinţă nativă spre fair-play, fiind un membru valoros al unei echipe.

 

Numele de “Vasile” în diferite limbi: în italiană întâlnim formă de “Basilio”, în franceză “Basile”, iar în spaniolă “Basil”. În limba maghiară întâlnim variantele “Văzul”, “Bazso”, “Vaszoly” sau “Vaszilia”, iar în limbile rusa şi bulgara se folosesc formele “Vasillii”, “Vasillia” sau “Vasea”.

Purtătorii numelui Vasile sunt persoane care au capacitatea de a-și adapta comportamentul la situația în care se află într-un anumit moment. Sunt persoane pentru care socializarea nu reprezintă un impediment sau o cauză de îngrijorare, ba din contră, apreciază mereu compania altor persoane, mai ales dacă au un interes sau o pasiune comună, ceea ce va duce la conversații interminabile și schimburi de păreri legate de experiențele lor de viață.

 

Chiar dacă uneori lasă impresia că grupul lor de prieteni este unul foarte diversificat, acesta își va concentra atenția numai asupra celor care au un numitor comun cu ei, adică cei care au aproximativ aceeași viziune asupra vieții și modului în care abordează diverse situații.

 

Niciodată nu leagă o relație cu anumite persoane doar pentru faptul că au un anumit interes, nici vorbă de așa ceva, pur și simplu caută să găsească genul de oameni care se aseamănă cât mai bine cu propria lor persoană, deoarece știu că astfel vor avea ocazia să fie o variantă mai bună a lor.

 

Fiind un jucător cinstit, purtătorul numelui Vasile nu se simte jenat sau intimidat de momentele care implică munca în echipă, acesta este încântat de această idee și va aduce mereu avantaje echipei din care va avea ocazia să facă parte și va depune toate eforturile pentru că aceasta să ajungă să fie una dintre cele mai unite echipe care s-au cunoscut vreodată.

 

V A S I L E = 4 + 1 + 1 + 9 + 3 + 5 = 23 = 2 + 3 = 5

Pe alocuri indecis, grăbit și nerăbdător, se implică în mai multe proiecte deodată însă nu este el cel care le va duce la capăt. Este foarte bun în inova și a deschide ochii celor din jurul său, însă când vine vorba de propria persoană, este nevoie de multă răbdare și încredere din partea celor din jur.

 

vezi toate numele aici

 

 

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
CURS DE NUMEROLOGIE – BUCUREȘTI
CURS DE NUMEROLOGIE – SUCEAVA
CURS – MAGIA VIETII PRIN TAROT. STUDIUL ARCANELOR MAJORE
Taro – Numerograma anului 2019

Leave a Reply