Home > Ezoterism > Sabia şi coroana

Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă. Băiatul a ales sabia.
– De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele ?
– Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana.
– Aşa este, fiul meu, ai făcut o alegere bună. Însă, ţine minte: la fel este şi calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau ţăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi în viaţă, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţă şi cu tine însuţi. Credinţa înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poţi cuceri şi păstra coroana, însă Crucea o avem cu toţii şi numai prin ea putem primi şi păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiţi asta, fiul meu!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Ziua de 11.11.2018 (11.11.11) – semnificație numerologică
Pilda Zilei 31 ianuarie
Pilda Zilei 30 ianuarie
Pilda Zilei 29 ianuarie

Leave a Reply