Home > 16 zile > O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 9

O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 9

Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte

Ziua a nouă

Postul împărătesc.  Mâine hotărăști să posteşti. Ţii post ca să-ţi întăreşti sănătatea sau ca să vindeci pe altul ; să te purifici de toxine sau să pregăteşti terenul minţii clarvăzătoare. Căci postul este profilaxie şi spiritualitate. Este şi ofrandă, ajutor.  În India, în statul Kerala, femeile postesc o zi pe săptămână, ca Dumnezeu să dea viaţă lungă bărbaţilor lor.  Şi cum ofranda te sporeşte pe tine, ele postesc pentru longevitatea bărbaţilor, iar efectul este că ele trăiesc mult mai mult decât bărbaţii.  Postul împărătesc este când mănânci odată pe zi, seara după apusul soarelui.  Toamna, masa zilei de post împărătesc să fie la ora 18:00. Rupi postul printr-o mâncare uşoară şi ” luminată “, de pildă pâine cu legume ca să nu strici ce ai clădit o zi întreagă.  Mâncarea ” luminată ” înseamnă acel ” tablou ” alimentar stabilit după criteriul  reflexului ereditar; observă ce au mâncat oamenii locului timp de 30 de generaţii, apoi fă o medie.  Aşadar, pentru spaţiul românesc, pe primul loc stau cerealele şi produsele cerealiere. Pâinea reprezintă 65 % din alimentaţie. Urmează legumele, ulei de floarea soarelui, fructe şi miere. De abia apoi vin alte produse, în proporţii mici.  Posteşte numai cu un însoţitor sau doi dar niciodată singur. Evită în post orice supărare : o mânie de numai cinci minute îl anulează.

 

Ziua are patru ” încheieturi “. Încărcarea energetică şi invocarea bunei sorţi are un efect mai puternic atunci când sunt practicate la aceste ” încheieturi “, sau schimbări de lumini.

Schimbările de lumini:

– dimineaţa

– amiază

– seara

– miezul nopţii

 

“Foloseşte bine răsăritul şi asfinţitul, oprindu-te atunci din orice lucru şi lăsând mintea în stare de mare curăţenie câteva minute”. Ziua perfectă o vei croi cu gândul, dimineaţa. Repetă mental de trei ori: ” ziua aceasta este un dar de la Dumnezeu, să o primesc ca atare “.  Dimineaţa, la sculare, ridică-te din pat lent, dar ferm. Evită gesturile bruşte pentru a obişnui inima cu ritmul diurn. Spală-te până la brâu. dar cu apă puţină. Purifică limba. După spălare fă următorul exerciţiu: ” ţinând mâinile împreunate, cu palmele ca pentru rugăciune, expiră lung, purificator; inspiră apoi în voie, desfăcând larg mâinile şi simţind că te umpli cu lumina albă – lumina Christica “.  Să începi aceste exerciţii numai într-o zi de sărbătoare. Cu faţa spre răsărit, spune mental, de două ori: ” Este o zi bună “.

vezi tehnicile din fiecare zi aici!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
9 Reguli pentru întărirea gândirii pozitive
O MINUNE ÎN 16 ZILE – SUGESTII PRACTICE
O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 16
O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 15

Leave a Reply