Home > Spiritual > Evoluţia rugăciunii – III – Evoluţia

Evoluţia rugăciunii – III – Evoluţia

Primele rugăciuni au fost pur şi simplu urări exprimate în cuvinte, expresia unor dorinţe sincere. Rugăciunea a devenit apoi o tehnică de obţinere a cooperării spiritelor. Apoi, ea a atins funcţia superioară de ajutor al religiei la păstrarea tuturor valorilor demne de a fi păstrate.

Rugăciunea şi magia au survenit amândouă ca rezultat al reacţiilor umane de ajustare la mediu; însă, în afară de această relaţie generală, ele au puţine puncte comune. Rugăciunea a indicat întotdeauna o acţiune pozitivă din partea egoului care o rostea; ea a fost întotdeauna psihică şi uneori spirituală. Magia a însemnat în general o tentativă de a manipula realitatea fără a afecta egoul manipulatorului, al practicantului magiei. În ciuda originilor lor independente, magia şi rugăciunea au fost adesea legate în stadiile lor ulterioare de dezvoltare. Plecând de la formule şi trecând prin ritualuri şi incantaţii, magia este uneori ridicată, prin înălţarea scopurilor ei, până în pragul adevăratei rugăciuni.

Rugăciunea a devenit uneori atât de materialistă încât a degenerat într-o tehnică pseudomagică pentru a evita cheltuiala de efort cuvenită rezolvării problemelor.

Când omul a învăţat că rugăciunea nu putea constrânge zeii, el i-a dat mai mult caracterul de rugă, de căutare a unei graţii. Dar rugăciunea autentică este în realitate o comuniune între om şi Făuritorul său.

Apariţia ideii de sacrificiu într-o religie a diminuat ineluctabil eficienţa superioară a adevăratei rugăciuni, în sensul că oamenii caută să substituie ofrandele de bunuri materiale cu acelea ale consacrării propriei lor voinţe facerii voii lui Dumnezeu.

Când religia este privată de un Dumnezeu personal, rugăciunile ei sunt transpuse la nivelul teologiei şi al filozofiei. Când, într-o religie, conceptul cel mai elevat de Dumnezeu este acela al unei Deităţi impersonale, ca în idealismul panteist, acest concept furnizează clar o bază pentru anumite forme de comuniune mistică, însă el este fatal pentru forţa adevăratei rugăciuni, care reprezintă întotdeauna comuniunea omului cu o fiinţă personală şi superioară.

În primele perioade ale evoluţiei rasiale, şi chiar şi astăzi în experienţa cotidiană a muritorilor de rând, rugăciunea este, într-o mare măsură, un fenomen al raporturilor dintre om şi subconştientul său.

Există însă şi un domeniu al rugăciunii în care indivizi capabili din punct de vedere intelectual şi progresivi din punct de vedere spiritual ajung mai mult sau mai puţin la un contact cu nivelele supraconştiente ale minţii uman, domeniul Ajustorului Interior al Gândirii. În plus, există o fază spirituală definită a adevăratei rugăciuni în ceea ce priveşte receptarea şi recunoaşterea ei de către forţele spirituale ale universului; această fază este cu totul distinctă de toate asocierile umane şi intelectuale.

Rugăciunea contribuie treptat la dezvoltarea sentimentului religios al unei minţi umane în evoluţie. Ea exercită o puternică influenţă în împiedicarea izolării personalităţii.

Rugăciunea reprezintă una dintre tehnicile asociate cu religiile naturale din evoluţia rasială, care face în aceeaşi măsură parte din valorile bazate pe experienţă ale religiilor superioare excelente din punct de vedere etic – religiile de revelaţie.

vezi și Evoluţia rugăciunii – I

Evoluţia rugăciunii – II – Rugăciunea primitivă

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Poveste cu tâlc
OBSERVAŢI, NIMIC MAI MULT
Sfaturi necesare în meditație
MEDITAŢIA – CALEA PERFECTĂ

Leave a Reply