Home > Analize Numerologice > Analiza numerologică a celui născut în data de 11.08.1972

Analiza numerologică a celui născut în data de 11.08.1972

Vibraţie interioară 11 şi destin 11.

Persoana născută într-o zi de 11 este visătoare, idealistă, îşi face planuri măreţe pe care nu întotdeauna le poate duce la bun sfârşit. Are o latură spirituală puternică, dar nu întotdeauna înţeleasă şi folosită corect. Este de asemenea o fire foarte intuitivă însă, toate aceste calităţi cumulate, mai degrabă o vor transforma într-o persoană retrasă şi neînţeleasă de către cei din jur.

Forţa psihică este deosebită. Este rezistentă la presiuni de orice fel, devine intrigantă, despotică şi de multe ori pare să caute cu lumânare o ceartă sau o confruntare în care să-şi mai „ascută” din aceste calităţi. Persoanele mai slabe de înger percep această putere de influenţă la simpla apropiere şi încep parcă să tremure în faţa ei. La scurt timp, posesorul unei astfel de calităţi, va înţelege de ce este capabil şi va începe să se folosească de puterea sa de convingere, de influenţa pe care o au vorbele, intenţiile sau pur şi simplu gândurile sale.

Extrema opusă în care poate cădea o astfel de persoană, este o letargie puternică şi tristă. Dacă nu foloseşte în sens util toate aceste calităţi, se vor întoarce împotriva propriei persoane şi o vor transforma într-o persoană fără vlagă şi fără chef de viaţă.

Energie vitală are din plin, este foarte vorbăreaţă şi ‘băgăcioasă’, talentată şi urmăreşte întotdeauna să se întâmple lucrurile după bunul său plac. Dacă nu exteriorizează sufficient aceste nevoi, dorinţe sau gânduri, o vor măcina pe dinăuntru şi îi vor crea problem serioase de sănătate.

Are un intelect deosebit însă nu se descurcă de una singură la rezolvarea problemelor. Este prevăzătoare, vizionară şi poate şti cu mult timp înainte că se va produce un eveniment neplăcut, dar, neavând pe loc soluţii, va intra uşor în panică, se va speria şi poate produce mai multe problem care poate nici nu ar fi avut loc. Vizionarismul puternic şi forţa psihică, o vor ajuta să-şi îndeplinească cu mare uşurinţă dorinţele. Pur şi simplu va materializa în scurt timp ceea ce îi trece prin cap, ceea ce doreşte sau ceea de ce se teme mai mult. Această calitate de asemenea se poate transforma într-o armă care acţionează împotriva propriei persoane foarte uşor, mai ales dacă nu cunoaşte sufficient aceste ‘calităţi’.

Până la o dezvoltare personală superioară, atributele maestrului 11, care se regăseşte atât în vibraţia zilei de naştere cât şi în cea a destinului, se vor rezuma la calităţile unui 2 – duală, pasivă, cooperantă şi o bună parteneră de viaţă. Foarte schimbătoare şi indecisă de cele mai multe ori, va trece de al un subiect la altul, de la o etapă la alta a vieţii fără să stea prea mult pe gânduri, dacă azi e de accord cu cineva, mâine sau peste câteva ore poate fi total împotrivă şi tot aşa. Este dificil să intri în graţiile unei astfel de persoane, dar şi dacă ai facut-o, nu te va uita şi va face absolute totul pentru tine. Voinţa sa este de asemenea duală. Caracterizată de vectorul 4-5-6 (lipseşte în acest caz) dovedeşte faptul că această persoană în cea mai mare parte a timpului acţionează lent, cu întârziere, caută scuze, aşteaptă momentul potrivit, se consideră nepotrivită, etc., sau, nu de multe ori în viaţă va fi ca o ghiulea, foarte greu de oprit sau de strunit în momentul în care îşi pune ceva în minte să realizeze.

Este foarte creativă, motiv pentru care are nevoie de libertatea de exprimare artistică. Orice modalitate ar alege, îi va fi  benefică. Poate deveni un orator desăvârşit, un actor pe scenă dar nu de puţine ori va uita replicile şi se va bloca complet, de aceea, domeniile cum ar fi pictura, muzica, arhitectura, sau pur şi simplu designul o vor face să strălucească.

Începând din luna august şi până la următoarea aniversare din 2016, îi recomand să fie cu băgare de seamă la toate actele pe care le gestionează, la afacerile în care se angajează şi răspunderile pe care şi le asumă. Vine pentru acesată persoană o perioadă a recoltei, a recompenselor, care vor fi pe măsura efortului depus în anii anteriori. Dacă doreşte să-şi ridice statutul social, ar fi bines ă-şi caute parteneri pe măsură, să renunţe la vechile ataşamente şi la persoanele care o trag în joss au o ţin pe loc şi să caute acei oameni care real pot participa la dezvoltarea sa pe orice plan îşi doreşte.

Înţeleasă pe deplin şi folosită cu eficienţă, numerologia poate deveni o disciplină foarte utilă în dezvoltarea personală a tuturor. Fiecare om se naşte cu o serie de abilităţi pe care cu timpul singur şi le poate dezvolta şi îmbunătăţi sau le poate transforma într-o armă cu care să se rănească singur.

Vor urma şi alte astfel de analize numerologice.

Pentru sugestii sau alte solicitări, îmi puteţi scrie aici.

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
FAȚA NEVĂZUTĂ A ANILOR 2020-2029
CURS DE NUMEROLOGIE – BUCUREȘTI
CURS DE NUMEROLOGIE – SUCEAVA
CURS – MAGIA VIETII PRIN TAROT. STUDIUL ARCANELOR MAJORE

Leave a Reply