Home > Ziua de naştere > Ziua de naștere 9 august – ziua sprijinului psihologic

Ziua de naștere 9 august – ziua sprijinului psihologic

Ziua de naștere 9 august – ziua sprijinului psihologic

 Persoanele născute pe 9 august pot fi un real punct de sprijin pentru cei care se bazează pe ele. Manifestă calităţi extraordinare atunci când lucrează în echipă. Sunt capabili să facă toate eforturile cerute de grupul din care fac parte. În general, sunt răsplătite pentru aceste eforturi. Deseori, li se oferă poziţii de conducere. Nativii nu îşi vor asuma ei creditele pentru efoturile făcute de întreaga echipă. Sunt firi luptătoare. De cele mai multe ori sunt întâlniţi susţinându-i pe oamenii obişnuiţi. Înţeleg foarte bine psihologia acestor oameni.

Nativii zilei de 9 august ştiu bine ce îşi doresc cei din jurul lor. În studiul caracterului uman ei sunt adepţii evaluării potenţialului oamenilor. Vor şti întotdeauna cum să abordeze pe cineva. La nevoie, ştiu cum să îi convingă într-o anumită privinţă pe toţi cei implicaţi. Deci, nativii cunosc destul de bine cum poate deveni plăcută viaţa, cum pot obţine tot ce au nevoie şi care este cea mai potrivită atitudine politică sau socială. Aşadar, uneori, cei născuţi în această zi sunt prea generoşi în ceea ce priveşte sfaturile pe care le dau. Însă, la fel de bine pot fi şi prea dominanţi din dorinţa de a deţine controlul. Va trebui să le permită mai mult celorlalţi să hotărască singuri ce este mai bine pentru ei.

Persoanele născute pe data de 9 august sunt foarte convingătoare, reuşind să îi atragă pe mulţi de partea lor. Simt o mare responsabilitate faţă de cei care le urmează sfaturile sau care se află sub aripa lor protectoare. Această atitudine faţă de semeni se poate manifesta aproape în orice sector al vieţii – financiar, moralitate, distracţie, educaţie. Pe cei mai mulţi dintre nativii acestei zile problema educaţiei îi interesează în mod deosebit. Sunt preocupaţi de metodele de a învăţa şi de felul în care pot deveni mai rafinaţi şi cum se pot perfecţiona. Persoanele născute pe data de 9 august nu ar trebui să mai intervină în viaţa celorlalţi. Poate că aceştia preferă să se descurce pe cont propriu. Nativii acestei zile au opinii bine conturate şi sunt personalităţi puternice. Deseori, din aceste cauze exercită o influenţă exagerată asupra oamenilor cu care trăiesc, chiar şi asupra celor cu care intră doar ocazional în contact.

Persoanele născute pe 9 august rareori acceptă înfrângerea într-o anumită privinţă. De obicei, îşi găsesc aria de interes la începutul vieţii şi îi rămân devotaţi cu tenacitate. Cei mai mulţi dintre nativii acestei zile sunt părinţi şi membri de familie devotaţi. Însă, dacă datorită unor anumite circumstanţe sunt nevoiţi să se recăsătorească, îşi vor dărui iar dragostea necondiţionată.

Uneori, nativii zilei de 9 august pot fi insensibili la dorinţele celor pe care îi iubesc. Cei născuţi în această zi pretind că ştiu ceea ce este mai bine pentru toţi înainte de a asculta eventualele sugestii sau dorinţe. Este foarte important pentru aceşti nativii să aibă un prieten de încredere, prieten care să îi poată atenţiona în cazul în care greşesc. Pentru că sunt persoane extrem de influente, atunci când greşesc prin comportament sau gândire nativii acestei zile au tendinţa să îi atragă şi pe ceilalţi în aceste greşeli.

selectează pentru mai multe informaţii:

SFATURI

S-ar putea să te înşeli atunci când pretinzi că ştii ceea ce este mai bine pentru ceilalţi. Aminteşte-ţi că vorbele tale au puterea de a convinge şi de a răni. Deci, fii atent la influenţa nedorită pe care o poţi avea asupra vieţilor celorlalţi. Învaţă să asculţi cu atenţie.

PUNCTE FORTE

Altruist

Organizat

Grijuliu

PUNCTE SLABE

Autoritar

Just

Influent

ALEGE ALTĂ ZI

alege ziua în care te-ai născut pentru a citi descrierea

analizele vor fi publicate zilnic pentru ziua următoare!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Consultații Numerologice – SIBIU
Consultații Numerologice – CLUJ
Şeful Daimler AG prezice viitorul lumii
Consultații Numerologice – IAȘI

Leave a Reply