Ziua de naștere 31 martie

31 martie – ziua tenacităţii

Persoanele născute pe data de 31 martie sunt luptători care vor merge înainte indiferent de obstacole. Ei au tenacitatea de a se menţine într-o poziţie pentru mult timp. Odată stabiliţi pe un post, vor fi foarte greu de dat la o parte. Uneori, ideile lor originale vor rămâne neexprimate pur şi simplu pentru că le face plăcere cu adevărat să se menţină într-o poziţie favorabilă. În orice caz, atunci când se apelează la ei în momente de criză, vin cu soluţii extrem de creative şi practice, câştigând aprecierea superiorilor.

Poate fi greu de lucrat cu nativii zilei de 31 martie deoarece au tendinţa de a ţine pledoarii şi de a fi foarte exigenţi cu colegii de muncă. Cei născuţi în această zi sunt, mai presus te toate, foarte realişti în ce priveşte poziţia pe care o deţin şi destul de ageri pentru a avea garanţia că vor supravieţui în jungla locurilor de muncă.

Este posibil ca, la un moment dat, nativii să aibă ocazia de a face o schimbare majoră de serviciu. Dacă profită de ea, probabil că vor avea succes, deşi s-ar putea să dureze ceva timp. Dacă se hotărăsc să ignore această şansă, talentele lor ascunse nu vor mai ieşi la iveală. Cei născuţi pe această dată reacţionează bine la provocări. Totuşi, datorită dorinţei de siguranţă şi realismului în privinţa părţii financiare, ei prefera riscurile calculate în locul jocurilor de hazard.

Persoanele născute pe 31 martie se simt bine în postura de şef, dar se descurca mult mai bine că asociaţi sau parteneri, acolo unde talentele şi ideile lor inovatoare şi creative pot contribui la efortul de echipă. Nativii acestei zile pot trăi singuri ani întregi, dar se descurcă foarte bine şi în viaţa de familie. Datorită faptului că se căsătoresc foarte târziu, este posibil să adopte copii sau chiar familii întregi, devenind părinţi vitregi.

Cei născuţi în această zi creează foarte rar impresia de persoane afectuoase, dar sunt destul de sentimentali în felul lor, exprimându-şi apropierea faţă de cineva prin tachinare gentilă sau umor. Dragostea deschisă este ceva care îi sperie în mod inconştient, în ciuda aparenţei ironice sau chiar cinice. Ei simt nevoia unui partener cald şi înţelegător care să ştie când să stea deoparte şi când să se apropie. Cei care sunt capabili să interpreteze comportamentul nativilor vor putea stabili o relaţie cu ei. Cei născuţi astăzi sunt foarte intuitivi şi se aşteaptă ca cei iubiţi să fie la fel, poate chiar să îi înţeleagă fără schimb de cuvinte. Într-adevăr, sunt foarte suspicioşi în legătură cu persoanele prea volubile, prea dispuse să facă promisiuni.

Persoanele născute pe 31 martie nu au trăsături de mari lideri, dar sunt destul de răbdători şi ştiu să aştepte până obţin ceea ce doresc. În general, îşi urmează raţiunea, nu inima. Deoarece sunt atât de raţionali, cei din jur pot încerca să ajungă la ei prin intermediul bunului simţ, dar nu prin intermediul sentimentelor. Nativii apreciază foarte mult abordarea directă.

sursa: internet

Distribuie pe:

Lasă un comentariu