Home > Ziua de naştere > Ziua de naștere 28 iulie – ziua câştigătorului

Ziua de naștere 28 iulie – ziua câştigătorului

Ziua de naștere 28 iulie – ziua câştigătorului

Persoanele născute pe data de 28 iulie manifestă dorinţa puternică de a fi primii în sfera lor socială sau în cea ocupaţionala. Autoritatea este practic calitatea definitorie a acestor persoane. Mai important decât ceea ce spun sau gândesc este felul de a fi al nativilor. Cei care vor intra în contact chiar şi cu cea mai blândă dintre persoanele născute în această zi vor realiza că a ocupa un loc secundar nu este în nici un caz dorinţa nativului zilei de 28 iulie. Aceşti nativi sunt adevăraţi supravieţuitori care nu se mulţumesc să treacă cu bine peste o furtună ci doresc să o şi învingă.

În orice domeniu al vieţii, începând cu terenul de joc şi terminând cu dormitorul său cu interiorul sacru al sălii comisiei de conducere, nativii zilei de 28 iulie vor încerca să învingă. Sigur că, asemenea personalităţi hotărâte se confruntă cu mari provocări emoţionale. Alte persoane îi pot acuza pe nativi că sunt iresponsabili sau insensibili atunci când îşi urmăresc cu orice risc scopul. Mai mult de atât, cei născuţi în această zi sunt capabili să atragă o puternică opoziţie din partea celor care vor realiza că nimic nu poate sta în calea reuşitei lor.

Anumite „calităţi” ar trebui cultivate de persoanele născute pe data de 28 iulie, pentru că ele pot uşura foarte mult drumul spre reuşită. Printre trăsăturile importante care ar trebui cultivate se număra diplomaţia, răbdarea şi înţelegerea. În cazul în care nativii vor face parte dintr-un grup şi vor realiza că interesele lor sunt în strânsă legătură cu cele ale grupului, ei vor încerca să treacă spre o poziţie mai avantajoasă. Uneori, cei născuţi în această zi nu sunt de acord să fie parte integrantă a unui grup, ei continuând să îşi urmărească scopul singuri. În acest caz, îi vor îndepărta chiar şi cei mai apropiaţi prieteni.

A învăţa să piardă cu graţie şi demnitate este o altă lecţie foarte importantă pentru persoanele născute în această zi. Aceşti nativi ar trebui să realizeze că dorinţa de a câştiga cu orice preţ ajunge să devină neproductivă pentru aproape orice tip de activitate. Uneori, este nevoie de o serie de înfrângeri pentru că nativii să îşi dea seama de acest lucru. Fiind persoane dinamice, este posibil să nu înţeleagă niciodată situaţia prezentată mai sus.

În cele din urmă, nativii se vor confruntă cu probleme ce implică încrederea, aceptarea şi dragostea. În acest ultim domeniu, persoanele născute pe data de 28 iulie se întâlnesc cu cele mai mari probleme şi tot în acest domeniu trebuie să facă cele mai mari eforturi. Rezultatele vor fi însă pe măsură. A învăţa să ofere dragoste necondiţionat şi să o accepte pe cea venită din partea altora cu cât mai puţine rezeve reprezintă un pas important în procesul de maturizare al celor născuţi în această zi. Va fi nevoie de o reorientare a modului de a gândi, pentru că nativii să fie capabili să nu mai perceapă o relaţie că pe o competiţie. Ei trebuie să renunţe la concepţia conform căreia o relaţie este o luptă pentru control şi putere între sexe. Cei născuţi în această zi trebuie să pună accentul pe construirea unor relaţii de durată, bazate pe o atitudine pragmatică şi lipsită de egoism. După ce au reuşit să facă asemenea schimbări pozitive, următorul pas este găsirea partenerului potrivit, demn de încredere şi devotament.

selectează pentru mai multe informaţii:

SFATURI

Învaţă să dăruieşti necondiţionat. Cultiva afecţiunea şi bunătatea. Interesul celorlalţi poate fi la fel de bine şi interesul tău. „A câştiga ” înseamnă uneori să pierzi.

PUNCTE FORTE

Pozitiv

Dinamic

Puternic

PUNCTE SLABE

Insensibil

Izolat

Potrivnic

ALEGE ALTĂ ZI

alege ziua în care te-ai născut pentru a citi descrierea

analizele vor fi publicate zilnic pentru ziua următoare!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Consultații Numerologice – IAȘI
Consultații Numerologice – CONSTANȚA
Pilda Zilei 4 septembrie
Consultații Numerologice – București

Leave a Reply