Home > Ziua de naştere > Ziua de naștere 26 septembrie – ziua atitudinii răbdătoare

Ziua de naștere 26 septembrie – ziua atitudinii răbdătoare

Ziua de naștere 26 septembrie – ziua atitudinii răbdătoare

Cei născuţi în această zi sunt perfecţionişti prin natura lor. Ei ştiu că există o singură modalitate de a face corect un lucru – să-l facă în mod repetat. Într-adevăr, nativii sunt genul de oameni care cred că exerciţiul este drumul spre perfecţiune. Sunt orientaţi spre latura tehnică a lucrurilor. Întotdeauna vor aspira spre perfecţiune în artă şi în meseria lor. Sunt indivizi foarte critici care ştiu cum să îşi atingă scopurile, dar au şi darul de a-i învăţa pe ceilalţi cum să facă acest lucru. Dacă nu îi vor învăţa la modul teoretic, o vor face la modul practic. Nativii pot oferi o extraordinară inspiraţie tuturor celor care îi admiră.

În mod sigur, această atitudine nu îi va opri din muncă. În viaţa privată, nativii zilei de 26 septembrie au tendinţa de a deveni obsesivi, constrângători sau ambele. Atitudinea aceasta s-ar putea să ducă la un comportament casnic destul de nevrotic. Se vor comporta ca şi când le-ar fi frică să nu cadă cerul peste ei fără să fi rezolvat problemele zilnice ale vieţii. În acest fel, cei născuţi în această zi riscă să facă absolut mizerabile vieţile familiei şi prietenilor şi în cele din urmă propria lor viaţă. Nu este nevoie să fie menţionat faptul că nativii vor fi şefi şi supraveghetori foarte exigenţi.

Pe nativii zilei de 26 septembrie îi caracterizează încrederea în logică, preţuirea şi folosirea ei în viaţa de zi cu zi. Ei cred că sunt puţine problemele tehnice ale domeniului lor de activitate care nu pot fi rezolvate prin aplicarea unor principii raţionale. În mod paradoxal, comportamentul lor poate fi extrem de încăpăţânat şi lipsit de logică. Aşadar, sunt personalităţi complexe cu care uneori nu te poţi înţelege foarte uşor.

De cele mai multe ori, persoanele născute pe data de 26 septembrie au o a doua sau chiar o a treia ocupaţie, vocaţie sau hobby pe care le păstrează doar pentru ele. Această ocupaţie variază mult în funcţie da părerea pe care o au nativii despre ei înşişi. Activităţile ascunse şi secrete prezintă o mare fascinaţie pentru cei mai mulţi dintre nativi. S-ar putea să le placă foarte mult să îşi ţină ascunsă o anumită parte a vieţii.

Cei născuţi în această zi sunt extremi, bine direcţionaţi şi foarte hotărâţi. S-ar putea să fie indivizi idealişti. Rareori se vor îndepărta de la principiile practice ale vieţii. Deşi le place să facă multe teorii, nativii sunt preocupaţi doar de finalitatea a ceea ce fac şi de succesul sau insuccesul de care vor avea parte.

Cei mai mulţi dintre nativii zilei de 26 septembrie au un minunat simţ al umorului. Unii oameni s-ar putea să pună pe seama umorului subtilele ironii ale nativilor. În orice caz, rareori criticile lor caustice vor trece neobservate. Dacă nu sunt atenţi, îşi vor face mulţi duşmani în acest fel. Indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi îşi fac simţită influenţa într-un mod puternic. Aceasta s-ar putea să aibă un efect asemănător unui val într-un lac. Îşi va face simţită prezenţa din ce în ce mai departe şi probabil că va supravieţui mult timp. Chiar şi cei care nu îi agrează pe cei născuţi în această zi vor admira genialitatea şi meticulozitatea de care dau dovadă aceştia în munca lor.

selectează pentru mai multe informaţii:

SFATURI

Încearcă să nu mai fii atât de intens în tot ceea ce faci. Prin această atitudine s-ar putea să îi deranjezi pe ceilalţi. Învaţă şi învaţă-i şi pe alţii. Uneori greşelile sunt necesare. Perfecţiunea s-ar putea să nu fie cel mai important obiectiv. Încearcă să fii mai relaxat. Ocazional, îţi poţi permite să stai fără să faci nimic.

PUNCTE FORTE

Tehnic

Influent

Persistent

PUNCTE SLABE

Obsesiv

Secretos

Constrângător

ALEGE ALTĂ ZI

alege ziua în care te-ai născut pentru a citi descrierea

analizele vor fi publicate zilnic pentru ziua următoare!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Consultații Numerologice – SIBIU
Consultații Numerologice – CLUJ
Şeful Daimler AG prezice viitorul lumii
Consultații Numerologice – IAȘI

Leave a Reply