Home > Ziua de naştere > Ziua de naștere 23 septembrie – ziua depăşirii limitelor

Ziua de naștere 23 septembrie – ziua depăşirii limitelor

Ziua de naștere 23 septembrie – ziua depăşirii limitelor

O caracteristică principală a persoanelor născute pe data de 23 septembrie o reprezintă faptul că au tendinţa de a încălca orice restricţie. Aceşti indivizi expansivi nu se vor simţi liberi să îşi dezvolte şi să îşi arate personalitatea până când nu au depăşit o anume etapă. Acesta etapă este reprezentată de lupta cu anumite dificultăţi fizice sau formale şi depăşirea lor. Lupta aceasta este foarte intensă. De fapt, ea va continua mult timp, chiar dacă uneori nativii vor reuşi să îşi depăşească problemele. Într-adevăr, viaţa înseamnă pentru ei o serie de continue provocări cu care trebuie să se confrunte şi cărora trebuie să le dea curs. Din acest punct de vedere, nativii pot fi consideraţi adevăraţi războinici spirituali.

Indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi utilizează rezultatele pozitive ale luptelor lor în beneficiul celor din jur. Vor face acest lucru măcar pentru a demonstra ambiţia pe care care o au pentru a depăşi obstacolele vieţii. Indivizii mai puţin evoluaţi născuţi în acesta zi s-ar putea să se blocheze în conflicte personale (care de obicei sunt rezultatul propriilor acţiuni). Nu vor reuşi decât să îşi facă mai multe probleme, în loc să obţină rezultate pozitive. Este preferabil pentru aceştia din urmă să se retragă pentru o perioadă din vâltoarea vieţii. În timpul acesta, ar fi bine să se orienteze spre o direcţie potrivită şi să îşi canalizeze energiile spre servirea unei cauze care merită.

Dacă îşi propun, nativii acestei zile sunt capabili să mute munţii din loc. Cu toate acestea, vor exista unele momente când vor cădea în depresii sau când vor avea o energie foarte scăzută. S-ar părea că niciodată nu vor avea mai puţină energie decât în aceste perioade. Cu siguranţă nu este vorba de lene sau de plafonare. Pur şi simplu nu sunt genul de persoane care să simuleze entuziasmul atunci când nu vor exista motive. Vor prefera să nu facă nimic decât să facă un lucru prost.

Cei născuţi în această zi sunt atraşi de tot felul de evenimente, indiferent dacă sunt mentale, emoţionale sau fizice. Sunt oameni activi care nu se rezumă doar la vorbe. Cei mai mulţi dintre nativi nu au calităţi extraordinare de comunicare. De obicei, vor spune în mod direct tot ceea ce au de spus. Uneori, nici nu vor folosi cuvintele pentru a se exprima. Chiar şi cei care au darul vorbirii se vor exprima într-un mod elegant, simplu, precis şi economic. În mod sigur, nu vor suferi de logoree.

Persoanele născute pe data de 23 septembrie pot fi extrem de fermecătoare şi seducătoare. Cu toate acestea, la prima întâlnire s-ar putea să pară distante şi inabordabile. Unii oameni cred că felul fermecător de a se purta al nativilor este o invitaţie de a avea o relaţie personală, mai ales una de natură sexuală. Toţi cei care gândesc astfel vor face în mod sigur o greşeală. Cea mai mare parte a celor născuţi în această zi pun pe primul plan muncă şi pe cel de-al doilea plan plăcerea. În ciuda imaginii pe care o afişează, au puţini prieteni. De obicei, nu pun preţ pe discuţiile de complezenţă. De cele mai multe ori este preferabil să îi admiri de la distanţă în loc să încerci să îi abordezi. Privind din altă perspectivă, cei născuţi în această zi ar trebui să fie atenţi să nu se izoleze şi să nu mai fie capabili să depăşească un anume nivel emoţional mai profund. De asemenea, ar trebui să evite să se preocupe de toate problemele cotidiene dacă nu îi afectează din punct de vedere personal.

selectează pentru mai multe informaţii:

SFATURI

Este foarte important pentru tine să îţi foloseşti timpul în care nu dai randament maxim în activitatea pe care o întreprinzi. În aceste perioade încearcă să înţelegi ce merge bine şi ce nu. Ar fi bine să te pregăteşti înainte să începi o nouă luptă. Cheia succesului este reprezentată de această pregătire.

PUNCTE FORTE

Creativ

Aventuros

Entuziast

PUNCTE SLABE

Neliniştit

Depresiv

Dependent

ALEGE ALTĂ ZI

alege ziua în care te-ai născut pentru a citi descrierea

analizele vor fi publicate zilnic pentru ziua următoare!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Consultații Numerologice – SIBIU
Consultații Numerologice – CLUJ
Şeful Daimler AG prezice viitorul lumii
Consultații Numerologice – IAȘI

Leave a Reply