Home > OCTOMBRIE > Ziua de naștere 1 octombrie

Ziua de naștere 1 octombrie

1 octombrie – ziua cetăţeanului de frunte

 Nativii zilei de 1 octombrie pot ajunge în cele mai înalte poziţii profesionale, sociale sau familiale. În general, ascensiunea nu se datorează eforturilor exagerate şi agresivităţii. De cele mai multe ori, reuşita este rezultatul aplicării percepţiilor şi concepţiilor de prespectiva pe care le au nativii. Cei din jur recunosc în mod instinctiv calităţile excepţionale ale celor născuţi în această zi. Uneori se va pune problema dacă nativii au cu adevărat tărie de caracter. Într-adevăr, faptul că ocupă o poziţie importanta poate fi extrem de solicitant pentru ei, mai ales din punct de vedere psihologic şi le va fi destul de greu să suporte această presiune.

De cele mai multe ori, problemele pe care le întâlnesc nativii au ca element comun cariera. De exemplu, vor lupta mulţi ani pentru a ajunge într-o anume poziţie socială, însă odată ce au ajuns acolo vor realiza că nu este ceea ce şi-au dorit. Acest lucru se datorează faptului că nativii sunt prea serioşi şi nu ştiu cum să se bucure de o reuşită. Într-adevăr, s-ar putea să fie foarte preocupaţi de problemele pe care le au la locul de muncă şi de felul în care se pot rezolva aceste probleme. În plus, vor întâmpina probleme şi din cauza tendinţelor perfecţioniste şi din cauza dificultăţii de a lăsa lucrurile aşa cum sunt. În ciuda obstacolelor pe care le vor întâlni, nativii vor demonstra că au o mare capacitate de a învăţa şi de a face progrese în evoluţia personală.

În ceea ce priveşte relaţiile interpersonale, nativii acestei zile vor căuta să aibă legături cu oameni care sunt foarte capabili şi hotărâţi, dar care de obicei nu au obiective personale înalte. Ei vor căuta compania persoanelor care le pot oferi ajutorul şi care le pot înţelege nevoile. Suportul emoţional pe care îl oferă asemenea persoane nativilor are o importanţă crucială pentru o reuşită completă.

În general, persoanele născute pe data de 1 octombrie sunt destul de ciudate. Ele acţionează într-un mod specific lor, iar rezultatele pe care le obţin sunt de cele mai multe ori impresionante. Din acest motiv, nativii vor fi luaţi în serios şi în cele din urmă vor ajunge să fie înconjuraţi de admiratori. Poate fi o privelişte destul de ciudată atunci când nativii sunt văzuţi muncind şi chiar când sunt văzuţi într-o fotografie cu colegii de serviciu. De cele mai multe ori, vor da impresia că nu acela este locul lor şi că nu au ce cauta acolo. Într-adevăr, sunt practicanţi atipici ai profesiei lor. Sunt consideraţi neobişnuiţi mai ales din cauza metodelor neortodoxe de a acţiona şi din cauza filozofiei legate de muncă. Spre disconfortul lor, vor fi ţinta multor critici datorită modului exculsivist de a privi lucrurile.

Cei mai mulţi dintre nativii acestei zile învaţa tot ceea ce ştiu din experienţele pe care le au şi nu în urma absolvirii unor cursuri. Nu poate fi reproşat nimic profesionalismului lor. În general, par a fi foarte cizelaţi, cinstiţi şi încrezători în propriile puteri, dar mai mult decât oricine altcineva vor arăta că au demnitate. Chiar dacă poate dura mulţi ani, nativii îi cuceresc pe ceilalţi prin dragostea şi respectul pe care le oferă. Toată lumea le va simţi lipsa atunci când vor pleca dintr-un anume loc. Vor fi căutaţi chiar şi de acele persoane cu care nu prea au avut multe legături.

selectează pentru mai multe informaţii:

SFATURI

Încearcă să faci eforturi mai substanţiale. Renunţă la o parte din temerile şi preocupările inutile. Evită să crezi profeţiile referitoare la succesul pe care îl vei avea. Învaţă să fii mai responsabil.

PUNCTE FORTE

Unic

Dedicat

Demn

PUNCTE SLABE

Predispus la crize

Nehotărât

Distant

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Numerograma unei campioane – Simona Halep
Semnificația numerologică a numelui RAREȘ
Semnificația Numerologică a numelui ILEANA
Semnificația Numerologică a numelui IULIA

Leave a Reply