Home > Istorie > Vârful Gugu – “muntele care dispare” – unul din punctele energetice esenţiale ale Terrei

Vârful Gugu – “muntele care dispare” – unul din punctele energetice esenţiale ale Terrei

Turişti din toată lumea sunt atraşi, în România, de “Muntele care dispare”. Este vorba despre masivul Godeanu, cu vârful Gugu, despre care localnicii spun că uneori dispare din raza vizuală câteva ore pe zi.

În apropiere de Masivul Retezat, Munţii Godeanu sunt înconjuraţi de trei regiuni ale României, cu o puternică încărcătura istorică, Banatul, Transilvania şi Oltenia. Aici se găseşte unul din cele mai înalte vârfuri din ţară, cu o altitudine de 2291 metri. Arheologii au găsit aici vestigii ale civilizaţiei dacice, iar cercetătorii fenomenelor paranormale consideră că locul este puternic încărcat energetic. Specialiştii au remarcat acolo şi prezenţa misterioaselor fulgere globulare.

Legendele vorbesc despre locaşul sfânt al zeului în care credeau dacii, Zamolxe, astfel că muntele a fost venerat, în vechime de strămoşii noştri. Din acest motiv, legendele spun că acolo s-ar afla ascunse comori dacice, şi chiar Decebal şi-ar fi păstrat acolo o bună parte din tezaur, iar asta îi atrage permanent pe cei care vor să se îmbogăţească peste noapte. Localnicii vorbesc însă cu teama despe această zonă, povestind că aici s-ar petrece adevărate fenomene paranormale. Mai exact, câteva ore pe zi, în anumite perioade care însă nu se repeta la intervale de timp egale, muntele nu mai poate fi văzut, pur şi simplu dispare, şi nu din cauza ceţii!

Localnicii sunt cunoscuţi ca şi „gugulani“, şi sunt renumiţi pentru longevitatea lor, Vârstele record la care ajung sunt puse pe seama zonei misterioase în care locuiesc şi a încărcării energetice mari.

Pentru a ajunge pe Vârful Gugu, trebuie să te pregăteşti pentru o zi întreaga de mers. Se porneşte din zona Câmpuşel, către izvoarele Jiului de Vest, iar de acolo se urca panta spre şaua Paltinul, vârful Paltinul, către Platoul Borăscu. De aici, mai este doar un „pas“ către vârful Gugu, care este cel mai înalt vârf din Munţii Godeanu. Mulţi dintre turiştii veniţi în zona susţin că au văzut vârful dispărând sau că au văzut explozii de lumină ţâşnind chiar din munte. La începutul anilor 90, au aflat şi cercetătorii despre misterele Gugului şi au venit în zonă. La finalul expediţiei, au declarat că au văzut luminile, care „au furat” vârful spre cer şi nu au putut dormi deloc din cauza unor „energii inexplicabile”, spun pasionaţii de misterul vârfului. Luminile erau de fapt, fulgere globulare.

Toţi cei care au încercat să dezlege misterul s-au confruntat cu fenomene stranii. Oamenii de ştiinţă nu au putut petrece mai mult de două trei zile pe munte, expediţia punându-şi amprenta pe psihicul lor.

Oamenii s-au confruntat cu stări nemotivate de spaimă, senzaţii de sufocare, aveau impresia că sunt priviţi. Au apărut din nou acele explozii luminoase în vârf. Pe acea vreme nu existau aparate digitale, iar înregistrările video se făceau cu camere de filmat pe role de film. Nimeni însă nu a putut explica de ce nu s-a imprimat nimic pe peliculă, din câteva ore de înregistrare.

Vârful Gugu a apărut de mai multe ori în literatura de specialitate, dar şi în beletristica. Autorii lucrărilor îl considera una din zonele importante energetice a Pământului, fiind amintit şi de Victor Kernbach în lucrarea sa „Enigmele miturilor astrale”, care spune că acest vârf este centrul unuia dintre „punctele energetice esenţiale” ale Planetei. Vârful Gugu a fost descris şi de Jules Verne în romanul sau „Castelul din Carpaţi”. La fel ca în toate lucrările sale, Jules Verne a descris cu exactitate locurile, fără ca vreodată să fi călătorit acolo !

 

sursa: cancan.ro

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Numerograma Zilei 28 iulie 2016
Ziua de naștere 13 iulie – ziua oportunităţii fructificate
Ziua de naștere 1 iulie – ziua emancipării
Numerograma Zilei 26 iunie 2016

1 Response

  1. Matache VOICU

    În Grecia, lângă Metsovo este în pădure o biserică până la care am făcut cam două ore, am filmat înlăuntru cu o cameră video Panasonic cam un sfert de oră – și nu s-a înregistrat nimic ! Drumul de întoarcere mi-a luat cam 20 de minute !

Leave a Reply