Home > Ezoterism > Trezirea Conștiinței sau Profunzimea Firii

Trezirea Conștiinței sau Profunzimea Firii

Noi pierdem din vedere propria noastră realitate din cauza vârtejurilor provocate de forfota activităţilor noastre. Acestea ne tulbură conştiinţa asemenea valului care deformează suprafaţa oceanului sau a norilor care ascund soarele. Mişcările superficiale disimulează ceea ce există în profunzime. Ceea ce este neînsemnat ascunde ceea ce este puternic, vălul de pe ochi face muntele invizibil. Nu este acest lucru de necrezut? În acelaşi timp, oceanul nu este tulburat de efervescenţa suprafeţei. El este sufletul valurilor şi este prezent în ele. Cei care ştiu văd acest lucru şi nici un dute-vino aparent nu-i poate înşela.

Lăsaţi-vă purtaţi spre acest ocean, departe de tumultul iluzoriu. Abandonaţi-vă profunzimilor firii voastre unde nu se mai pune problema de a deveni indiferent ce, ci doar de a fi ceea ce sunteţi. Acest univers de cunoaştere absolută şi stabilă nu s-a sfârşit niciodată, numai că noi l-am uitat pur şi simplu. Ne-am întors faţa către ceea ce este efemer, către lucrurile exterioare. Ceea ce noi percepem este lumea. Instanţa care percepe nu este lumea, ci Sinele, Acela, Eul real. Privirea care se îndreaptă spre un obiect, adică spre un fenomen oarecare perceput în voi sau în afara voastră, este un gând. Viziunea lipsită de un obiect, îndreptată spre cel care vede, este mediaţia. Înţelegeţi bine ce vreau să spun.

Conştiinţa este prezentă atât în reflecţie cât şi în meditaţie. În primul caz percepţia este „obiectivă”, în al doilea este „subiectivă”. Fie că gândiţi, fie că meditaţi, fie că acţionaţi sau rămâneţi imobili, elementul constant este faptul de a vedea, conştiinţa. În starea de veghe, voi percepeţi lumea. În somn, deveniţi conştienţi de visurile voastre. În samadhi, descoperiţi fiinţa voastră. În aceste trei condiţii, conştiinţa este invariabil prezentă. Faptul de „a vedea” este constant, este permanent. Este felul vostru de a fi. Conştiinţa este întotdeauna prezentă, chiar şi atunci când sunteţi leşinaţi. Când vă veniţi în fire, spuneţi: „Nu îmi aduc aminte de nimic”. Să nu credeţi că acest lucru înseamnă ignoranţă. A şti că nu mai şti înseamnă încă a şti. În cazul în care conştiinţa ar fi dispărut cu adevărat, nu aţi putut şti niciodată faptul că în trăirea voastră ar fi intervenit o ruptură. Perioada care s-a scurs în timpul leşinului vostru nu ar fi existat absolut deloc pentru voi. Nu aţi fi avut nici cea mai mică experienţă, nu aţi fi lăsat nici cea mai mică urmă în memoria voastră. Voi însă ştiţi că ieşiţi dintr-un episod de inconştienţă. Aceasta înseamnă de asemenea a cunoaşte şi a vedea. Memoria voastră nu a înregistrat nici un eveniment intern sau extern, însă conştiinţa voastră a „văzut” această întrerupere. Experienţa acestei rupturi, a acestei falii în înregistrarea evenimentelor, este apoi memorată la rândul ei. La fel se întâmplă în timpul stării de somn profund fără vise. Viziunea lucrează. Dimineaţa, deschizând ochii, sunteţi capabili să spuneţi că aţi dormit foarte bine, fără să visaţi. Conştiinţa voastră a observat situaţia.

Scenele se succed, contextul se modifică, conţinutul conştiinţei se schimbă, însă instanţa care „vede” rămâne identică. Totul este proces, schimbare permanentă, în afară de conştiinţă. Viziunea şi numai ea este omniprezentă. Cel care vede este martorul impasibil şi etern al tuturor metamorfozelor. Cunoscându-l, cunoaşteţi identitatea voastră reală. Tot restul vă este străin, este separat de voi. În afara martorului, totul este samsara, lumea formelor trecătoare.

Cel care vede nu este atins sau cunoscut nici prin acţiune, nici prin ritualuri, nici prin cult, nici prin tehnici speciale cum ar fi recitarea de litanii (mantra). Căci martorul percepe de asemenea toate acestea. El rămâne diferit, separat. Ceea ce poate fi perceput sau făcut este întotdeauna detaşat de martor. Acesta nu este descoperit prin acţiune, ci prin ne-făptuire. El nu este revelat prin efort, ci prin calm. El devine accesibil atunci când orice mişcare încetează, când nu mai există nici un obiect, când numai conştiinţa există. Când voi vedeţi fără să fie ceva de văzut, când ştiţi fără să fie ceva specific de cunoscut, când conştiinţa nu mai are cunoscut, voi îl cunoaşteţi pe cel care cunoaşte totul. Ştergerea formelor destramă într-un anumit fel ţesăturile care înconjurau martorul. Cunoaşterea, eliberată de orice obiect, devine conştientă de ea însăşi. Domolirea valurilor lasă să apară oceanul Cerul albastru se înfăţişează privirilor noastre atunci când norii au plecat departe.

Oceanul şi cerul se găsesc în voi, calea de acces de asemenea. Ea este deschisă şi voi ştiţi cu toţii cum să o parcurgeţi. Dar voi sunteţi obişnuiţi să mergeţi doar într-o singură direcţie. Însă drumul merge întotdeauna în două direcţii, în două sensuri. Puteţi să vă întoarceţi, să ajungeţi din nou la punctul vostru de plecare. Calea este aceeaşi. Nu însă şi destinaţia.

Drumul care duce spre samsara poate să vă ducă spre fiinţa voastră reală dacă faceţi cale întoarsă. Ceea ce se găsea în faţa voastră, se va găsi atunci în urmă şi veţi vedea universul căruia îi întoarceţi spatele. Întoarceţi-vă, nu vi se cere nimic altceva.

 

OSHO.

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
9 Reguli pentru întărirea gândirii pozitive
O MINUNE ÎN 16 ZILE – SUGESTII PRACTICE
O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 16
O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 15

Leave a Reply