Home > Analiza Numelui > Semnificația Numerologică a numelui GEORGE

Semnificația Numerologică a numelui GEORGE

GEORGE

Numele George este de origine greacă, avându-şi etimologia în cuvântul γεωργός, georgos, cu semnificaţia de ţăran, fermier, lucrător al pământului. Din acest cuvânt (format din particulele ge, însemnând pământ, sol, şi ergon, semnificând muncă, lucru) a apărut numele grecesc Γεώργιος, corespunzător în limba latină celui de Georgios.

Popularitatea prenumelui George se datorează Sfântului Gheorghe, vestitul luptător cu dragonul ori balaurul (simbol al diavolului), un erou creştin respectat mai întâi
în estul Europei, apoi omagiat în occident odată cu revenirea în ţările de origine ale cavalerilor participanţi la cruciade, ce au adus cu ei fabuloase legende despre acest învingător al răului. În acest fel, Sfântul Gheorghe / George a ajuns sfântul patron sau ocrotitor al Angliei, Portugaliei, Aragonului şi Cataluniei.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam bun, a îmbrăţişat de tânăr carierea armelor, distingându-se repede prin curajul şi abilităţile sale. Numit conducătorul unui corp de armată, Sfântul Gheorghe a luptat în numeroase războaie, fiind apreciat de împărat. În timpul prigoanei creştinilor, Sfântul şi-a mărturisit şi el cu tărie credinţa şi, după ameninţări şi torturi, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe care îl servise în lupte şi războaie.

George este un nume regal în Anglia şi în America.

George îşi poate dedica cele mai bune ore, sănătatea şi chiar viaţa realizărilor care presupun suferinţă. Este pentru el proba răbdării şi rezistenţei. În acelaşi timp este dur, chiar crud pentru cei slabi. Este pasionat adesea de filozofie şi metafizica.

G E O R G E = 7 + 5 + 6 + 9 + 7 + 5 = 39 = 3 + 9 = 12 = 1 + 2 = 3

George are o fire imprevizibilă, este o persoană retrasă dar rămâne foarte atent la ceea ce se petrece în jurul său. Atenția la detalii și sensibilitatea îl fac să trăiască profund fiecare emoție, cu toate că nu lasă să se vadă ușor asta pe chipul său. Ambiția sa este de a-și construi o imagine imbatabilă, de a se diferenția de cei din jurul său prin fapte ieșite din comun. Acestea pot fi eroice, providențiale sau imprudente și exagerate. Este un om al extremelor și îi face plăcere să se afle mereu între valurile vieții.

Gândirea lui George este complexă și ageră. Este un critic aspru dar nu o face în public decât atunci când este convins că poate obține profit din asta.

Domeniile în care va excela sunt cercetările științifice, explorarea, sporturile extreme și inovarea. Se descurcă bine în relația cu cei din jurul său dar rămâne foarte pretențios.

vezi toate numele aici

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Semnificația Numerologică a numelui GHEORGHE
Consultații Numerologice la Timișoara – aprilie 2018
Consultații Numerologice – București – aprilie 2018
Semnificația Numerologică a numelui ALINA

Leave a Reply