Home > Mister > Războiul în epoca informaţională

Războiul în epoca informaţională

Devenită un fenomen contemporan, globalizarea a generat dezbateri colocviale aprinse, dar şi manifestări violente de stradă, care au precedat toate marile întruniri internaţionale, la nivel de organizaţii sau la nivel de reprezentanţi ai autorităţii statale.

Una din transformările majore, strategice ale globalizării este aceea a schimbării bazelor puterii şi a modului de a o exercita. Consecinţa logică, având în vedere „axioma” lui Clausewitz, conform căreia războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace, este şi transformarea războiului ca fenomen social, politic şi economic cu impact covârşitor asupra unei societăţi.

 

Necesitatea suportului informaţional a devenit principala coordonată a vieţii cotidiene. Informaţia, cu toate atributele sale: „…veridicitate, actualitate, oportunitate, relevanţă, disponibilitate şi permisivitatea accesului, precizia, utilizabilitatea şi procesabilitatea, rezistenţa la factori distructivi, mobilitatea sau transferabilitatea, siguranţa şi stabilitatea’’ a pus stăpânire pe întreaga viaţă a planetei.

De aceea, noul „război” al secolului XXI se numeşte „război informaţional”, iar lupta nu se mai duce pe clasicele spaţii militare de referinţă – terestru, aerian, naval – ci în noul spaţiu informaţional, delimitat de telecomunicaţii, computere şi sateliţi, pericolul unui atac putând veni, cu aceeaşi probabilitate, din partea inamicului sau chiar a prietenilor.

 

 Conceptul de război – Război în epoca informaţională

 Def. războiului: Războiul reprezintă conflictul armat (de durată) între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor  interese economice şi politice.

Definirea corectă a războiului ca fenomen social necesita intelegerea şi dezvaluirea esentei sale politice, a relatiei dintre război şi politică.

În cunoscuta sa lucrare „Despre război”, teoreticianul german Carl von Clausewitz scria „războiul nu este numai un act politic, ci un adevărat instrument politic, o continuare a relatiilor. Acesta fiind fenomenul cu cea mai ampla funcţie distructivă, cu cele mai adânci implicatii asupra prezentului şi viitorului omenirii.

Globalizarea este un concept vag şi variat definit în lucrările de specialitate datorită complexităţii sale, iar această complexitate a dat naştere unor ambiguităţi, care au dus, în ultimă instanţă, la folosirea termenului în aproape orice discurs actual, din domeniile economic, politic sau social.

Toate aceste schimbări, de esenţă, se repercutează, inevitabil, asupra instituţiilor însărcinate cu apărarea societăţii şi, în particular, asupra serviciilor de informaţii. Serviciile secrete din întreaga lume s-au lansat într-o competiţie tăcută în care cuvintele-cheie sunt: manipularea, dezinformarea şi infiltrarea.

În societatea informaţională principala resursă a puterii este cunoaşterea şi, în particular, informaţia. Este evident faptul că toate instituţiile a căror principală atribuţie este informaţia şi procesarea ei, vor avea o importanţă tot mai mare în arhitectura noii ere a informaţiei. Serviciile de informaţii ca instituţii specializate în obţinerea şi procesarea informaţiei, îndeosebi a informaţiilor secrete, capătă, astfel, o importanţă şi mai mare decât au avut până acum.

Pe fundalul noului mediu internaţional de securitate, marcat de evoluţii şi schimbări majore, caracterizat printr-un grad ridicat de instabilitate, imprevizibilitate, precum şi prin manifestarea unor riscuri şi ameninţări noi, asimetrice, valul de atacuri teroriste care a debutat cu atentatele de la 11 septembrie 2001 a atras atenţia asupra necesităţii de a reevalua întregul concept de securitate şi de a reforma structura sectorului de securitate, astfel încât noile ameninţări să poată fi gestionate adecvat, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel individual.

 

 Războiul bazat pe reţa

În ultimii 20 de ani, în funcţie de situaţia politico-militară globală, concepţia de folosire în luptă a forţelor navale a SUA a cunoscut o continuă dezvoltare/transformare, în aşa fel încât să poată contribui, alături de celelalte categorii de forţe ale armatei, la apărarea cât mai eficientă a intereselor SUA pe glob. Astfel, dacă la mijlocul anilor 80, în Strategia militară a SUA (ediţia 1986), acţiunea forţelor navale era concepută ca o bătălie navală decisivă dusă în largul oceanului planetar între flotele celor două superputeri/alianţe (SUA/NATO – URSS/ Tratatul de la Varşovia), în urma căreia învingătorul obţinea, din punct de vedere strategic, „controlul mării”, dominarea spaţiului de luptă şi libertatea de mişcare în teatrul de acţiuni militare, în prima jumătate a anilor ‘90, în lucrările „From the Sea“ (1992) şi „Forward … from the Sea“ (1994), datorită schimbărilor geopolitice (dispariţia Tratatului de la Varşovia, destrămarea URSS, războiul din Golf), centrul de greutate în acţiunea forţelor navale ale SUA se schimbă de la bătălia/bătăliile dintre două flote în mijlocul oceanului planetar la acţiunile de proiecţie a forţei dinspre mare împotriva uscatului, la acţiunile din apropierea litoralului. Din alt punct de vedere, dacă în anii ‘80 se prevedea o acţiune singulară a forţelor navale, în anii ‘90 se prevedea o acţiune integrată (Joint) a tuturor categoriilor de forţe armate ale SUA împotriva ameninţărilor regionale. Acest concept a condus la o creştere a eficienţei acţiunilor militare din apropierea litoralului, prin introducerea elementelor de război în reţea (Network-Centric Warfare), datorită scăderii timpului de luare a deciziei prin dominarea din punct de vedere al cunoaşterii spaţiului de luptă. Secolul 21, cel puţin prima parte a acestuia, poate fi considerat, din punct de vedere geopolitic şi geostrategic, ca un secol: – în care vor predomina conflictele între state (mai ales între cele situate în puncte strategice ale globului – Caucaz, Orientul Mijlociu, Asia de Sud Est etc.) – în care terorismul se va globaliza, având posibilităţi de acţiune dintre cele mai variate, de la explozivul clasic la armele de distrugere în masă (chimice, nucleare şi bacteriologice).

Concluzionând, secolul 21 va fi caracterizat de perioade nesigure şi conflicte regionale.

În concepţia SUA, toate acestea le vor putea ameninţa sau afecta interesele, atât din afara teritoriului naţional, cât şi din interior. Sea Power 21 reprezintă viziunea SUA de a transforma forţele navale pentru a contracara aceste ameninţări, urmărind realizarea unei acţiuni Joint în întregime, fiind convinşi că, în aplicarea forţei împotriva uscatului, numai un efort Joint va putea conduce la obţinerea victoriei. Sea Power 21, ca un concept global de conducere a operaţiilor, va angaja capabilităţile curente ale SUA într-un mod nou, foarte rapid, într-un spaţiu de luptă dominat din punct de vedere al cunoaşterii de către SUA. Această concepţie, prin modul de folosire a forţelor, va crea pentru SUA o putere maritimă globală fără precedent în istorie, care va acţiona într-o concepţie integrată (Joint) oriunde pe glob, atât împotriva ameninţărilor globale, cât şi a celor regionale. Concepţia de întrebuinţare a forţelor va da posibilitatea SUA să realizeze, din punct de vedere strategic, controlul mării, dominarea spaţiului de luptă din toate punctele de vedere, proiecţia forţei împotriva uscatului oriunde va fi nevoie pe glob.

 Războiul in epoca informaţională

Noul „război” al secolului XXI se numeşte „război informaţional”, iar lupta nu se mai duce pe clasicele spaţii militare de referinţă – terestru, aerian, naval – ci în noul spaţiu informaţional, delimitat de telecomunicaţii, computere şi sateliţi, pericolul unui atac putând veni, cu aceeaşi probabilitate, din partea inamicului sau chiar a prietenilor.

În era informaţională,  războiului i se vor imprima cu siguranţă trăsături care să-l deosebească de perioadele anterioare.

Serviciile de informaţii ca instituţii specializate în obţinerea şi procesarea informaţiei, îndeosebi a informaţiilor secrete, vor căpăta, astfel, o importanţă şi mai mare decât au avut până acum. Noile exigenţe şi strategii impun schimbările până la nivelul recrutării şi formării resurselor umane specializate.  Modul în care se va organiza şi desfăşura acţiunea militară în era informaţională va avea la baza conceptul  RBR ( razboiul bazat pe retea ).

Este definit drept modalitatea de a genera putere de luptă prin integrare într-o reţea informaţională a senzorilor, decidenţilor şi executanţilor în scopul cunoaşterii spaţiului luptei,  măririi vitezei conducerii, accelerării ritmurilor operaţiilor, intensificării efectelor letale, accentuării protecţiei şi realizării unui  anumit grad de autosincronizare.

Din  definiţie apare evident că RBR transformă superioritatea informaţională în putere de luptă prin conectarea puterilor spaţiului luptei:

  • modelate după misiuni;
  • nu prin mărirea volumului şi numărului acestora;

Este modalitatea care oferă nu numai posibilitatea de a culege toate datele necesare din spaţiul luptei, dar şi şansa de a avea libertate de mişcare deplină în modelarea comportamentului în funcţie de orice schimbare intervenită în spaţiul luptei.

Practic se elimină ameninţarea cu surprinderea. Superioritatea informaţională, în acest caz, este considerată drept capacitatea de a culege, procesa şi transmite un flux continuu de informaţii, interzicându-i totodată inamicului să facă la fel.

Conceptul de razboi informaţional exprimă abilitatea unor forţe dispersate geografic de a realiza un înalt nivel al cunoaşterii spaţiului luptei care să permită exploatarea lui prin autosincronizare şi alte operaţii bazate pe reţea în executarea hotărârilor comandanţilor.

Războiul informaţional permite mărirea vitezei de transformare a deciziilor eşaloanelor superioare în acţiuni  şi nu este condiţionat de natura misiunii, componenţa grupării de forţe ori geolocaţia acesteia.

Oficial, conceptul de război informaţional a fost lansat de Statele Unite, în decembrie 1992, la aproape doi ani de la Războiul din Golf, considerat a fi „acţiunea – pilot” în care s-au folosit masiv şi cu obiective clare, mijloace specifice războiului informaţional:

  • agresiuni informaţionale
  • presiuni politico-diplomatice şi tehnologice
  • acţiuni psihologice
  • agresiuni economico-financiare
  • acţiuni informatice ostile
  • penetrări culturale sau religioase.

În arsenalul războiului informaţional putem întâlni acţiuni ofensive, cum sunt: campaniile imagologice, operaţiunile informaţionale agresive, sustragerile şi vicierile de date, eludările de date, distrugerea fizică a elementelor care fac parte din sistemul de stocare şi distribuire a datelor etc.

În contra-pondere, din paleta mijloacelor şi metodelor războiului informaţional defensiv amintim: criptarea, autentificarea şi certificarea datelor şi informaţiilor; controlul accesului, detectarea şi eliminarea software-ului  „malign”; protejarea informativă şi contrainformativă.

Literatura de specialitate identifică şapte forme majore ale războiului informaţional:

  • Războiul de comandă şi control – are ca scop anihilarea comenzii şi a sistemelor de control ale adversarului;
  • Războiul de informaţii-contrainformativ (intelligence war);
  • Războiul electronic – purtat pentru a controla spaţiul electromagnetic;
  • Războiul psihologic – purtat pentru a schimba atitudinile şi decizia părţii adverse;
  • Războiul economic – vizează obţinerea informaţiei ce asigură superioritatea economică;
  • Războiul informatic – are ca ţintă sistemele informatice;
  • Războiul din spaţiul realităţii virtuale – foloseşte ca scenă de desfăşurare şi propagandă INTERNET-ul.

Ca urmare, oferă posibilitatea realizării unor ritmuri rapide în operaţii şi posibilitatea realizării reacţiei imediate la schimbări, asumării unor riscuri scăzute, costurilor reduse, cu alte cuvinte – eficienţă sporită

RAZBOIUL BAZAT PE RETEA (RBR)

  1. Domeniile informaţional şi cognitiv – elemente fundamentale ale Războiului Bazat pe Reţea

Războiul Bazat pe Reţea este, de fapt, un nou concept de ducere a acţiunii militare, care are drept scop fundamental obţinerea succesului în spaţiul de luptă prin realizarea şi exploatarea avantajului informaţional, pe toate treptele acestuia: dominaţie, superioritate şi supremaţie.

Înţelegerea mediului de comandă-control presupune înţelegerea mediului global în care au loc acţiunile, mediu privit ca un ansamblu de trei domenii, potrivit figurii nr. 1, care formează o partiţie primară.

Domeniul fizic este domeniul tradiţional al războiului.

Domeniul cognitiv este domeniul minţii luptătorului şi al populaţiei care-l sprijină, domeniul unde luptele şi războaiele sunt câştigate şi pierdute. Este domeniul intangibilităţilor: conducerea, moralul, coeziunea unităţii, nivelul de instruire şi experienţa, înţelegerea situaţiei şi opinia publică. Acesta este, de asemenea, domeniul unde tacticile, tehnicile şi procedurile se reelaborează.În cuprinsul său lovirea, protecţia şi manevra au loc în mediile terestru, maritim, aerian şi spaţial.

Fig. 1

 

Domeniul informaţional este domeniul unde există informaţia. Este domeniul unde informaţia e creată, Fig.1 manipulată şi distribuită, domeniul care facilitează comunicarea informaţiei între luptători. 

  1. Relaţia Câmp de luptă – Spaţiu de luptă

Secolul XXI face din război spaţiul de întâlnire al unor sisteme militare din ce în ce mai complexe şi performante, care implică tehnologii noi, militari superspecializaţi, acţiuni complexe, desfăşurate pe coordonate strategice şi tactice diferite de cele actuale.

Inovaţia tehnologică are drept obiectiv şi scop sporirea capabilităţii forţei. Iar  capabilităţile luptei moderne sunt influenţate, cum apreciază analiştii conflictelor recente, de relativul echilibru tehnologic.

Pe de o parte, avansul tehnologic influenţează şi va continua să influenţeze hotărâtor evoluţia conflictelor armate.

Noile generaţii de arme inteligente, sistemele electronice de supraveghere, cercetare şi lovire, tehnicile şi tehnologiile războiului informaţional şi psihologic nu mai lipsesc din nici o confruntare militară şi vor fi folosite masiv în viitoarele operaţii şi lupte. Sunt de remarcat amploarea pe care o au componentele dislocate în spaţiul cosmic în desfăşurarea eficientă a operaţiilor, accentuarea caracterului decisiv al confruntării, sincronizarea şi integrarea acţiunilor de luptă.

Sistemele de arme ale armatelor moderne permit folosirea lor în orice punct al globului, fără ca distanţa să mai constituie un impediment, cel puţin din punct de vedere al conducerii. Spaţiul de luptă al secolului XXI este termenul folosit din ce în ce mai mult de către ţările cu un sistem militar modern. În doctrina americană, în timpul anilor ‘90, conceptul de spaţiu de luptă (battle space) a înlocuit conceptul de câmp de luptă (battlefield), care a definit conflictul armat din timpul campaniilor lui Alexandru Macedon până la al doilea Război Mondial.

În esenţă, conceptul de spaţiu de luptă a permis o trecere de la organizarea lineară a trupelor către o concentrare a efectelor pe toate dimensiunile şi simultană (full-dimensional).

Nu în ultimul rând, în cadrul RBR, „diferenţele clare dintre elementele de dispozitiv, dintre faţă şi spate, sau dintre teatre de operaţii şi teatre de acţiuni militare strategice vor continua să dispară, pe măsură ce instrumentele războiului devin din ce în ce mai  interdependente şi, valabil în cazul comunicaţiilor şi sistemelor spaţiale, pe măsură ce scad diferenţele calitative şi financiare între sistemele militare şi cele comerciale.

În consecinţă, în contextul actual, când inamicul poate fi prezent peste tot, inclusiv pe frontul mass-media, iar component de protecţie a forţelor, populaţiei şi centrelor de greutate proprii, strategice şi operative, devine din ce în ce mai importantă, implicit dependentă de tehnologia modernă şi mare consumatoare de resurse, considerăm că Teatrul de Operaţii Militare, ca instrument militar care defineşte o entitate geografică cu un anumit specific, s-a disipat şi îşi pierde din relevanţă.

 

  1. Conceptul de Război Bazat pe Reţea (RBR)

Conceptul RBR a fost creat şi folosit pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, printr-o replică militară a unor acţiuni civile în domeniul afacerilor.

Conceptul a apărut în mod deosebit în cadrul forţelor navale americane, unde apărarea antiaeriană a unei grupări de nave, stabilită pentru escorta şi protecţia unui portavion, trebuia coordonată dintr-un singur loc, şi, cu viteza dată de timpul necesar pentru descoperirea şi indicarea ţintei, făcute transmiterea informaţiei şi lansarea loviturii selectate. Întrucât acest timp nu trebuia să fie mai mare de două minute, excludea intervenţia directă a omului.

Aşa a apărut conceptul de reţea de apărare antiaeriană, extrapolat la toate sistemele grupării de nave şi, ulterior, la alte platforme din categorii de forţe diferite.

Astfel, pentru viitorii 20-30 de ani, se pot anticipa schimbări fără precedent, care vor afecta profund organismele militare, implicând căi de operare încă neimaginate, angajând tehnologii încă neinventate, care oferă un potenţial exponenţial de creştere a capacităţilor de luptă.

Până la urmă, RBR nu este o problemă de tehnologie, cum s-ar crede, ci una organizaţională, de a asigura o integrare totală în reţea a tehnologiei, o interoperabilitate deplină.

Iar acest complicat proces trebuie început cât mai curând posibil, folosind toate resursele de răbdare şi inteligenţă.

Considerăm că RBR reprezintă un ansamblu de concepte operaţionale şi capabilităţi militare, coagulate de o soluţie tehnologică şi operaţională de interconectare, care permite forţelor să folosească avantajul utilizării tuturor informaţiilor disponibile, concomitent cu angajarea întrunită, coerentă, flexibilă, rapidă şi eficientă a mijloacelor de luptă.

Obiectivele principale ale RBR sunt: creşterea ritmului operaţiunilor, sporirea vitezei de reacţie, reducerea riscurilor şi a costurilor pentru forţele proprii şi, pe cale de consecinţă, creşterea eficienţei misiunilor.

În războiul viitorului, proliferarea vehiculelor fără pilot, terestre, aeriene, maritime, a materialelor şi proiectilelor „invizibile” şi încorporarea acestora în reţea ar putea face ca un număr copleşitor de ţinte să devină accesibile. Pentru exemplificare,folosim binomul aeronavă – blindat. În războiul clasic au existat întotdeauna măsuri şi contramăsuri între aceste două platforme. Acelaşi lucru s-ar putea spune, probabil, şi despre o forţă aeriană care foloseşte un număr mare de aparate de zbor mici, „invizibile”, ieftine şi fără pilot sau nave maritime cu aceleaşi însuşiri ca şi aeronavele mai sus menţionate. Atacul roiurilor de microroboţi sau nanoroboţi va permite ca acest mod de abordare să fie dus la extrem.

Softul existent în reţea permite analiza unor informaţii electronooptice, în spectru infraroşu sau imagine radar, stabilirea cu exactitate a coordonatelor tridimensionale: latitudine, longitudine şi altitudine. Iar când capacitatea de înmagazinare şi viteza de transmitere a reţelei sunt ridicate, atunci imaginile se pot suprapune peste imaginile stereoscopice din banca de date a Agenţiei Naţionale de Informaţii Geospaţiale, pentru a fi comparate.

Componenta cosmică, dată de sateliţii clasici şi, mai nou, de sateliţii suborbitali, mult mai ieftin de lansat;Reţeaua de senzori cuprinde:

  • componenta aeriană, dată de senzorii dispuşi pe avioane de cercetare şi radar, avioane fără pilot, elicoptere, baloane etc.;
  • componenta navală, dată de senzorii de pe nave de cercetare şi supraveghere, de pe navele de luptă, sau dislocaţi pe sol, în apropierea unor puncte obligatorii de trecere;
  • componenta terestră, dată de senzorii de pe mijloace de cercetare terestră şi antiaeriană, ai celor de pe platformele de luptă, ai forţelor speciale, ai unor tipuri speciale de muniţie etc.;
  • componenta instituţiilor (agenţiilor) cu atribuţiuni specifice de combatere a criminalităţii transfrontaliere şi terorismului;
  • componenta din ciberspaţiu, dată de senzorii plasaţi în reţeaua Internet, cei de supraveghere a convorbirilor radio şi telefonice, senzorii de supraveghere a reţelelor proprii;
  • elementul uman, adică operatorul.

Reţeaua de decizie, comandă şi control este alcătuită din comandanţi, comandamente strategice şi operaţionale care, pe baza datelor şi informaţiilor furnizate de subsistemul de detecţie, decid, planifică şi alocă resursele necesare execuţiei.

Structurile de decizie au posibilitatea să primească date şi informaţii pe mai multe canale, de la o mulţime de senzori, să verifice rapid aceste date şi informaţii, să ia o hotărâre oportună, cu un suport informatizat permanent actualizat şi o bază de date funcţională, să transmită aproape instantaneu comanda şi să realizeze în permanenţă coordonarea.

Existenţa reţelelor şi a sistemelor moderne de comandă şi control, care fac posibil schimbul instantaneu de informaţii şi permit conducerea, indiferent de locul de dislocare pe glob, creând doar ceva probleme din cauza diferenţei de fus orar, schimbă concepţia clasică cu privire la locul şi rolul comandamentelor pe diferite trepte ierarhice.

Acoperirea globală dată de reţelele de sateliţi impune schimbări majore în stabilirea unei viitoare arhitecturi de comandă şi control, inclusiv în locul de unde comandantul conduce lupta.

Conceptul nu este însă infailibil sau lipsit de probleme! Spre exemplificare, problema tehnică cea mai importantă este lărgimea de bandă, care determină cât de multe date pot fi transferate rapid între două dispozitive electronice.Reţeaua de execuţie este compusă, la rândul ei, din platformele de lovire, adică elemente întrunite, flexibile, interoperabile, capabile să aplice simultan şi, dacă este posibil, instantaneu, efectele, să prevină fratricidul şi să evite surprinderea.

Totuşi, putem trage câteva concluzii cu privire la desfăşurarea acţiunilor militare:

  1. Toate operaţiile au avut caracter întrunit şi combinat
  2. Cooperarea dintre Forţele de Operaţii Speciale şi forţele principale, la un grad nemaiîntâlnit, ilustrată de acţiuni neconvenţionale, de tipul celor de căutare a conducătorilor Partidului Baas.
  3. Capacitatea de prelucrare şi exploatare a unei cantităţi masive de informatii .

S-a pus în aplicare o puternică component informaţională şi psihologică, încercându-se folosirea mass-media ca vector al „încărcării” psihologice a forţelor proprii, menţinerii sprijinului popular şi a suportului internaţional. Aici trebuie să scoatem în evidenţă că apariţia unor noi jucători în plan mediatic, precum Euronews sau Al-Jazeera a făcut mult mai dificilă această întreprindere.

Necesitatea suportului informaţional a devenit principala coordonată a vieţii cotidiene. Informaţia, cu toate atributele sale:  veridicitate, actualitate, oportunitate, relevanţă, disponibilitate şi permisivitatea accesului, precizia, utilizabilitatea şi procesabilitatea, rezistenţa la factori distructivi, mobilitatea sau transferabilitatea, siguranţa şi stabilitatea a pus stăpânire pe întreaga  viaţă a planetei.

Toate aceste lucruri se resfrang asupra instituţiilor însărcinate cu apărarea societăţii  şi, în particular, asupra serviciilor de informaţii.

Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a evoluat foarte mult şi oferă acum soluţii pentru multe dintre preocupările omenirii, şi, implicit, pentru domeniul militar. Marea provocare constă în a schimba modul de gândire în legătură cu acţiunile militare, cu misiunile militare, precum şi cu structura şi modul de pregătire a forţelor militare, dar şi cu modul de echipare, protecţie şi comunicare al „soldatului viitorului”, integrat în şi la niveluri diferite de reţele. Domeniul operaţiilor bazate pe reţea a scos în evidenţă necesitatea ca, la nivelul Armatei, să se realizeze acele redimensionări necesare creării unor forţe expediţionare în măsură ca, într-un interval foarte scurt de timp (zecide zile), să treacă la îndeplinirea misiunii (începerea deplasării în teatru). Un element important, care a condus la posibilitatea operării în comun, este necesitatea utilizării imaginii generale a câmpului de luptă, realizată atât de mijloacele de cercetare ale comandamentului multinaţional (naţiunii lider), cât şi de cele proprii.

Surse

[1] Toffler A., Toffler H., Război şi anti-război, Ed. ANTET, Bucureşti, 1995, p.51

[2] Gheorghe I., Stoian I., Ciobanu V., Securitatea informaţiilor, Ed. Militară, Bucureşti, 1996, p.42

[3] Loch K.Jonson „Analiza într-o nouă eră” (n.n. autorul, cercetător universitar, a fost membru al Comisiei Aspin –

Brown privind rolul şi misiunile Comunităţii informative a S.U.A.)

[4] Raportul „Exerciţiul de monitorizare a instrumentelor de control parlamentar asupra sectorului de securitate

din România”, prezentat, la 11 noiembrie 2004, la Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate din cadrul

Departamentului de Legătură cu Autorităţi Publice şi Organizaţii Neguvernamentale al Serviciului Român de

Informaţii, Revista PROFIL- publicaţie a S.R.I, nr. 7, Bucureşti, 2005

[5] C. Moştoflei (coord.), Războiul bazat pe reţea, şi viitorul acţiunilor militare, UNAp., 2005.

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
CURS – Tehnici de Fizionomie și Citire a Chipului

Leave a Reply