Home > Ezoterism > Omul și Supersimțurile sale latente

Omul și Supersimțurile sale latente

Pentru omul de rând (iertată-mi fie expresia, am
evitat să folosesc cuvântul civil), știința
tradițională a reținut doar cinci simțuri
primordiale: vederea, mirosul, pipăitul (simțul
tactil), gustul și auzul. Numai că uităm adesea
că omul este un produs biologic natural și se
supune legilor firii, asemănător cu celelalte
ființe vii. Or, celelalte ființe au simțuri și
supersimțuri incomparabil mai bune decât omul.
Să fie omul un produs al naturii cu deficiențe din
acest punct de vedere? Nicidecum. Omul este
format din materie vie, la fel ca celelalte
organisme biologice și se supune acelorași legi
ale naturii. Și atunci care să fie cauza simțurilor
și supersimțurilor “deficitare” ale omului?
Dezinformarea pe care o practică guvernele
relativ la energiile extrasenzoriale ale omului sau
comoditatea noastră ancestrală? S-ar putea să
fie la mijloc ambele cauze. Ca să ne facem o
idee ce supersimțuri există în subconștientul
uman, ce se trasmit pe cale genetică dar nu sunt
folosite niciodată la nivelul întregii specii umane,
ar fi suficient să aruncăm o privire asupra
simțurilor și supersimțurilor din lumea animală.
În cadrul regnului animal are loc dezvoltarea
unor simțuri și supersimțuri după necesități. De
pildă, atunci când furnicile din America Centrală
se înmulţesc excesiv în muşuroi, o parte dintre
acestea trebuie să roiască pentru a întemeia o
nouă colonie. În vederea migrării, printr-un impuls
cerebral le cresc aripi cu care zboară spre
destinaţie, după care îşi smulg aripile şi devin
furnici terestre.
Vederea unor animale este superioară
vederii umane. Unele animale de pradă pot vedea
în întuneric, altele au vederea adaptată și pentru
radiații ultraviolete sau radiații infraroșii, altele pot
vedea la distanță de zeci de kilometri. În privința
mirosului, există animale care au acest simț de
mii de ori mai dezvoltat decât al omului. La fel
stăm și în privința celorlalte simțuri “clasice”.
Știința tradițională recunoaște și existența
supersimțurilor la regnul animal – de plidă, simțul
orientării noaptea în spațiul atmosferic și marin,
supersimțul biodetecției, al premoniției, etc., – dar
neagă că și omul ar avea asemenea abilități în
stare latentă în subconștientul său.
Urşii polari pot adulmeca prada de la o
distanţă de 40 km. Lupul poate mirosi de la 5 km
distanţă o particulă olfactivă diluată într-un
miliard de molecule de aer. Copoii pot mirosi de
la 11 km un gram de sudoare. Câinii identifică o
particulă olfactivă, din o mie de miliarde de
particule. Albinele au simţul mirosului de un
mililion de ori mai dezvoltat decât al omului.
Peștii Piranha simt o picătură de sânge de la 3
km distanță. Fluturele mascul al viermilor de
mătase simte femela de la 16 kilometri distanţă.
Somonii, după ce petrec 4 ani pe mare, pot
detecta o picătură de apă din râul în care s-au
născut, diluată în 8 milioane litri apă de mare.
Vipera malaeziană simte prin fosele sale termice
diferenţa de o miime de grad Celsius. Elefantul
simte cu trompa apa de la 20 km distanță.
Rechinii, pisicile de mare, ornitornicii și cașaloții
detectează componenta electrică din biocâmpul
prăzii.
Pinguinii nu mănâncă timp de 7 luni, la -70
C. Pinguinii imperiali plonjează în apă la 500
metri şi pot sta sub apă 22 minute, cu o singură
respiraţie. Iguana marină îşi ţine respiraţia timp
de o oră, când paşte ierburi de pe fundul mării.
Foca Wendel stă 80 minute la 700 metri adâncine,
cu o singură respiraţie. Caşaloţii pot sta 2 ore la
adâncimea de 3 kilometri, cu o singură respiraţie.
Crocodilul poate sta sub apă fără să respire deloc
până la 2 ore. Ţiparii din fluviul Amazon sunt
capabili de descărcări electrice de până la
600-700 volţi, pentru a ucide prada. Anghila
electrică este capabilă să emită un şoc electric
letal. Peştele-radar (Mormirus), ce trăieşte în Nil,
emite unde electromagnetice care se reflectă de
corpul eventualilor prădători şi se întorc la
mormirus sub formă de ecouri radar.
În Africa, când zboară în roi 10 – 11
miliarde de cinteze, virează de la direcţia de zbor
practic instantaneu, fără să se lovească una de
alta. La fel procedează și stoluri formate din
miloane de grauri din Delta Dunării. Bancurile de
peşti (scrumbii sau de altă specie), când sunt
atacate de prădători, îşi schimbă direcţia de înot
într-o fracţiune de secundă. Viteza de reacţie a
unui peşte este de 158 km într-o fracţiune de
secundă, considerată până în prezent cea mai
rapidă viteză de reacţie din regnul animal.
Urşii hibernează 4 – 5 luni fără să mănânce
şi fără să bea apă. Urşii şi-au devoltat un
mecanism biologic care previne osteoporoza şi
alte boli în timpul hibernării. Şerpii pot sta 6 luni
fără să mănânce. Crocodilul poate sta 2 ani fără
mâncare, iar ploşniţa 6 ani. Căpuşele pot
supravieţui fără mâncare 9 ani, iar alte specii
până la 18 ani.
În privinţa abilităţii biodetecţiei la regnul
animal, esenţa fenomenului scapă de sub cotrolul
ştiinţelor actuale. De exemplu, în peşterile din
America Centrală trăiesc laolaltă 15.000.000 –
20.000.000 de lilieci. Când pornesc seara în zbor
la vănâtoare de molii, se evită unul pe celălalt
neavând loc nici o ciocnire în zbor. Savanţii au
dedus că în timpul zborului, aceste mamifere
folosec ecolocaţia. Dacă ar fi numai aşa, ar
însemna că liliecii folosesc în timpul zborului în
medie 15.000.000 – 20.000.000 de frecvenţe
ultrasonice diferite, pentru a nu fi bruiaţi de
frecveţnele emise de ceilalţi indivizi.
Potrivit studiilor ştiinţifice actuale, liliacul
emite în zbor ultrasunete cu frecvenţe de până la
100.000 Hz, creierul său procesând ultrasunete
numai până la frecvenţa de 40 Hz. Ce se întâmplă
cu restul de frecvenţe? Răspuns probabil: numai
prin detecţie extrasenzorială subconştientul
liliacului poate să proceseze 20.000.000 de
frecvenţe ultrasonice diferite, cu răspuns la nivel
conştient într-o fracţiune de secundă. Pe de altă
parte, molia-tigru, pentru a se salva de lilieci
prădători, a dezvoltat un sistem biologic de bruiaj
prin care identifică și blochează ultrasunetele
emise de aceste mamifere.
Recent, cercetătorii de la Universitatea din
Southampton (Anglia) au descoperit că toți
oamenii pot percepe peisajul din jur prin
ecolocație, asemănător liliecilor.
Fluturii Monarh din pădurile de pin din
Mexic, dovedesc abilităţi paranormale fantastice în
procesul migraţiilor anuale. La începutul verii,
pornesc în zbor către estul Canadei şi după ce
străbat o distanţă de 3.600 de kilometri – timp în
care se succed patru generaţii – se reproduc şi
mor. La sfârşitul verii, urmaşii lor refac drumul în
sens opus pe parcusul unei singure
supergeneraţii, urmând cu rigurozitate itinerarul
transmis pe cale genetică până ajung la pădurile
de pin din Mexic şi acolo se aşează pe aceiaşi
arbori pe care au roit predecesorii lor.
Abilitatea furnicilor de a se dota cu aripi în
vederea migraţiei, nu este un caz izolat în lumea
animală. Şopârlele, când îşi pierd coada, le creşte
alta la loc. Racii masculi marini când îşi pierd
câte un braţ cu cleşti în timpul unei lupte cu alţi
masculi, îngroapă membrul amputat (ca să nu
vadă rivalii handicapul intervenit), se retrag într-
un loc ascuns şi în două săptâmăni le creşte
membrul la loc. Stelele de mare când au braţe
amputate, cresc alte la loc. Crocodilii își schimbă
dinții toată viața. Pielea animalelor teresre
care stau în apă – hipopotamii, crocodilii, vidrele,
etc. – fabrică un antibiotic special care le ferește
de infecții.
În ceea ce priveşte miracolul supravieţuirii în
condiţii extreme, salamadra siberiană poate
rămâne îngheţată la -40°C ani de zile, iar când se
dezgheaţă îşi reia imediat toate funcţiile biologice.
Cercetătorii austrieci au descoperit că ouăle unor
crustacee supravieţuiesc mii de ani în terenuri
aride, în aşteptarea ploilor necesare eclozării.
Recent, cercetătorii au descoperit în Siberia o
plantă care a rămas în viaţă sub pământ, de
35.000.000 de ani. După ce a scos la lumină
planta, aceasta a înflorit. Bacteriile supravieţuiesc
miliarde de ani în condiţii extreme de ariditate şi
temperatura.
Catastrofalul cutremur din Oceanul Pacific,
din 26 decembrie 2004 cu magnitudinea de peste
9 grade pe scara Richtter, a determinat formarea
unui val seismic care a ucis în zonele de litoral
din Asia de sud-est peste 250.000 de oameni,
potrivit bilanţurilor estimative oficiale. S-a
constatat totodată că, datorită unui fenomen
aparent inexplicabil, uriaşul val tsunami nu a
curmat viaţa nici unui animal sălbatic sau
domestic nepriponit. Stoluri de păsări flamingo
din zonele de litoral din sud-estul Indiei şi-au luat
zborul cu câteva ore înainte de începerea
curemurului devastator.
Explicaţia acestui miracol al Naturii a fost
găsită ceva mai târziu, în urma investigaţiilor
făcute la faţa locului de oameni de ştiinţă. S-a
descoperit că, începând cu aproximativ două
săptămâni înainte de declanşarea cutremurului din
adâncul Oceanului Pacific, animalele, prin
supersimţurile lor, au detectat fenomenele
precursoare cataclismului, au delimitat cu
anticipaţie zonele periculoase şi au părăsit în
grabă regiunile joase ale litoralului, refugiindu-se
pe platouri înalte situate în interiorul
continentului. Savanţii au notat acest eveniment
inedit, dar nu şi-au dat silinţa să-l aprofundeze
din punct de vedere ştiinţific, considerându-l
normalpentru lumea animală.
Şarpele Dragonul-pământului din China
iese din pământ când simte că se structurează un
cutremur mai mare de 5,1 grade Richter. Dacă nu
are unde să fugă, se izbeste cu capul de
obstacole până moare.
Păunii (Pavo cristatus) şi fazanii (Phasianus
colichius) simt structurarea cutremurelor cu două
săptâmăni înainte de a se declanşa. Oamenii de
ştiinţă pun această abilitate pe seama captării de
către organismul lor a fenomenelor precursoare
seismelor prin infrasunete, radiaţii calorice din
adâncul pământului şi a variaţiilor neperiodice ale
unor unde electromagnetice care preced
cutremurele. Şi exemple de acest fel ar putea
continua, fără să epuizăm posibilităţile bilologice
de manifestare paranormală a materiei vii.
Și supersimțurile umane se pot activa după
necesități. Soldații americani participanți la
războiul din Vietnam și-au activat involuntar
supersimțul biodetecției, asfel încât localizau
extrasenzorial minele antipersonal plantate de
vietnamezi.
Secretomania întreţinută de guverne în jurul
extrasimţurilor umane (supersimțul comunicației
tepatice, al detecției extrasenzoriale, al
premoniției, ș.a.) este întrucâtva justificată. Să ne
imaginăm ce s-ar întâmpla dacă energiile
paranormale latente ale omului ar fi activate la
scara populaţiei planetare. Fiecare cetăţean ar
avea astfel posibilitatea să scotocească fără
oprelişti după zăcăminte minerale strategice, să
descopere silozurile cu arme nucleare şi oraşele
subterane ultrasecrete în care „elitele” omenirii
speră să se retragă cu discreţie în momentul
premergător pârjolirii ireversibile a suprafeţei
terestre. Prin detecţie extrasenzorială se poate
descoperi orice construcţie din subsol, indiferent
de adâncimea la care se află amplasată, orice
neomogenitate extistentă în adâncul pământului.
Şi după cum se va putea deduce, fiecare cetăţean
de pe mapamond ar avea posibilitatea să
controleze, de la distanţă, nivelul de sănătate
fizică şi psihică a conducătorilor lumii. (A se
vedea în acest sens și articolul publicat în Jurnal
Paranormal, intitulat Detalii asupra efectului
bioenergetic Rudan .)
Privid lucrurile din această perspectivă, ne
putem da seama care este miza privind abilităţile
extrasenzoriale ale omului şi de ce se cheltuiesc
milioane de dolari pentru pentru dezinfomarea
maselor asupra acestui fenomen. De aici naște o
dilemă, care aparent este dificil de rezolvat. Omul
va trebui să se supună deciziilor guvernelor în
privința zestrei sale genetice de supersimțuri și să
își protejeze, totodată, comoditatea ancestrală și
orgoliul de dominator al planetei sau va trebui, cu
un dram de silință cerebrală și mai puțin orgoliu,
să ajungă din urmă celelalte ființe terestre care îl
întrec la capitolul supersimțuri. Mai ales că în
viitorul foarte apropiat supersimțurile omului,
existente în subconștientul său în stare latentă, ar
putea deveni salvarea noastră ca specie.

sursa: Vasile Rudan – www.www.jurnalparanormal.ro

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 1
Ziua Iluminării – Osho
OBSERVAŢI, NIMIC MAI MULT
Sfaturi necesare în meditație

Leave a Reply