Home > 16 zile > O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 14

O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 14

Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte

Ziua a paisprezecea

Ora conexiunilor astrale.  Adevărata ieşire din singurătate este trăirea, timp de o clipă, a condiţiei de ” neuron ” din creierul spetei, al planetei. Când o spui, pare un lucru ingenios. Dar când o trăieşti, este o reducere la zero a ego-ului, este o trăire a sa… şi eşti parte a oceanului care e speţa umană.  Omul este mai puternic dacă percepe amploarea conexiunilor sale pe pământ şi-n eter, a legăturilor sale energetismul teluric şi cosmic.  Cunoscând conexiunile tale intime, fluide, cu ceilalţi oameni şi cu toată speţa, diminuează complexele psihice, diminuează impulsul de a-ţi sfâşia semenul, diminuează frica de tine şi de alţii, frică latentă care-ți consumă energia. Cum se face asta? Mai înainte am indicat un exerciţiu de ” luare de cunoştinţă “.  Dacă prelungeşti timpul exerciţiului, vor apărea efecte noi şi însemnate. Anterior durata exerciţiului a fost de circa 9 minute. Fă exerciţiul seara. Ferm şi agreabil, timp de 15 minute.  Mutând atenţia de la grijile importante, la corpul ” neimportant ” (ştiind că grijile sunt expresia ego-ului, iar corpul este expresia atracţiei universale ).  Nu prelungi exerciţiul peste 15 minute decât dacă ai îndrumător.  În general, după 10 minute apare senzaţia de vastitate, de dilatare plăcută a corpului şi pierderea senzaţiei de greutate fizică. Observă starea aceasta, dar nu te ataşa de ea; păstrează trezia şi controlul perfect al schemei corporale.  Căci poate să apară senzaţia de dedublare, de ” ieşire în astral “. Nu te lasa atras pe panta asta.  Un maiestru zicea: ” Dacă practicantul o ia spre cer, trage-l de picioare în jos “.  Tu faci experiența extinderii conștiinței nu pentru a ieşi din corp în univers, ci pentru a realiza că trupul este chiar locul unde universul devine fiinţa ta. Şi astfel te întăreşti.  Experimentele ” ieşirii ” în astral sunt uşoare, amăgitoare şi ţin de copilăria ezoterică a omenirii. Tu alege să faci experienta treziei perfecte, aducând pe pământ cele câştigate în văzduh.

 

Ziua are patru ” încheieturi “. Încărcarea energetică şi invocarea bunei sorţi are un efect mai puternic atunci când sunt practicate la aceste ” încheieturi “, sau schimbări de lumini.

Schimbările de lumini:

– dimineaţa

– amiază

– seara

– miezul nopţii

 

“Foloseşte bine răsăritul şi asfinţitul, oprindu-te atunci din orice lucru şi lăsând mintea în stare de mare curăţenie câteva minute”. Ziua perfectă o vei croi cu gândul, dimineaţa. Repetă mental de trei ori: ” ziua aceasta este un dar de la Dumnezeu, să o primesc ca atare “.  Dimineaţa, la sculare, ridică-te din pat lent, dar ferm. Evită gesturile bruşte pentru a obişnui inima cu ritmul diurn. Spală-te până la brâu. dar cu apă puţină. Purifică limba. După spălare fă următorul exerciţiu: ” ţinând mâinile împreunate, cu palmele ca pentru rugăciune, expiră lung, purificator; inspiră apoi în voie, desfăcând larg mâinile şi simţind că te umpli cu lumina albă – lumina Christica “.  Să începi aceste exerciţii numai într-o zi de sărbătoare. Cu faţa spre răsărit, spune mental, de două ori: ” Este o zi bună “.

vezi tehnicile din fiecare zi aici!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Fizionomia, forma mâinilor și caracterul uman
9 Reguli pentru întărirea gândirii pozitive
O MINUNE ÎN 16 ZILE – SUGESTII PRACTICE
O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 16

Leave a Reply