Home > 16 zile > O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 10

O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 10

Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte

Ziua a zecea

Postirea nu înseamnă înfometare.  Când începe unul din posturile mari de peste an, să vă gândiţi la exemplul lui Ioan de la Sihla. Ioan a fost un om cu studii, dar a văzut că şcolile nu dau soluţia trăitului, şi a ales calea liniştii.  Prin calea liniştii lăuntrice (numită şi isihia), el a dobândit puteri miraculoase, între care citirea perfectă a gândurilor şi căldura vitală permanentă.  Într-o zi de iarnă, în Postul Crăciunului, el a fost întrebat dacă nu îi este frig desculţ şi dezbrăcat. Ioan a răspuns: ” Eu sunt cetăţeanul Munţilor Carpaţi şi Domnul are grijă de mine. Nu simt frigul, nici arşiţa, nici foamea, nici setea, nici alta nevoinţă pământească “.  Acest om ( a cărui viaţă o ştim din Patericul roman ) a obţinut aceste daruri prin post şi rugăciune, cele două ” aripi ” ale vieţii sporite.  Ioan a lăsat un mesaj în privinţa vieţii alimentare: el observa că fiecare etapă a evoluţiei spirituale este însoţită şi determinată de o îmbunătăţire a regimului alimentar, dinspre întunecat spre lumină, dinspre cruzimea lăcomiei spre inteligenţa şi smerenia meselor simple şi uşoare.  Duceţi astfel, postul, gândindu-vă că postirea nu înseamnă înfometare, ci regândirea hranei, şi o atitudine sufletească îmbunătăţită.

Postul nu-i slujire, ci prilej de corectare a unor obiceiuri alimentare greşite.  Şi învăţarea meditaţiei, şi sentimentul de recunoştinţă, amintirea că pâinea este simbolul timpului divin: astfel te programezi, la masă, cu atribute divine, iar mâncarea devine prilej de trecere de la biologic la spiritual.  Şi postul de cuvinte, făptuit prin evitarea asprimii şi prin păstrarea tăcerii.  Mănâncă atât cât să nu-ţi refuze pofta de meditaţie.  Dacă după masă ai poftă de meditaţie, ai mâncat adevărat.

 

Ziua are patru ” încheieturi “. Încărcarea energetică şi invocarea bunei sorţi are un efect mai puternic atunci când sunt practicate la aceste ” încheieturi “, sau schimbări de lumini.

Schimbările de lumini:

– dimineaţa

– amiază

– seara

– miezul nopţii

 

“Foloseşte bine răsăritul şi asfinţitul, oprindu-te atunci din orice lucru şi lăsând mintea în stare de mare curăţenie câteva minute”. Ziua perfectă o vei croi cu gândul, dimineaţa. Repetă mental de trei ori: ” ziua aceasta este un dar de la Dumnezeu, să o primesc ca atare “.  Dimineaţa, la sculare, ridică-te din pat lent, dar ferm. Evită gesturile bruşte pentru a obişnui inima cu ritmul diurn. Spală-te până la brâu. dar cu apă puţină. Purifică limba. După spălare fă următorul exerciţiu: ” ţinând mâinile împreunate, cu palmele ca pentru rugăciune, expiră lung, purificator; inspiră apoi în voie, desfăcând larg mâinile şi simţind că te umpli cu lumina albă – lumina Christica “.  Să începi aceste exerciţii numai într-o zi de sărbătoare. Cu faţa spre răsărit, spune mental, de două ori: ” Este o zi bună “.

vezi tehnicile din fiecare zi aici!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Fizionomia, forma mâinilor și caracterul uman
9 Reguli pentru întărirea gândirii pozitive
O MINUNE ÎN 16 ZILE – SUGESTII PRACTICE
O MINUNE ÎN 16 ZILE – ZIUA 16

Leave a Reply