Home > Analize Numerologice > Numerograma candidaților la primării – alegeri locale iunie 2016

Numerograma candidaților la primării – alegeri locale iunie 2016

Acest articol are scopul de a analiza dintr-un alt punct de vedere importantul eveniment ce urmează să se desfășoare în data de 05.06.2016 în întreaga țară. Nu doresc să mă implic în NICIUN fel în politică ci doar să fac câte o scurtă descriere a câtova dintre principalii candidați la primăriile marilor orașe. Consider de o utilitate mărită acest gen de informații și urmăresc cu interes momentul în care vor fi apreciate la adevărata lor valoare. Până atunci, vă invit să citiți câteva detalii despre cei care vor conduce, pentru următorii 4 ani, orașele în care trăiți.

TIMIȘOARA

 

Individualist și lider înăscut, însă calitățile unui astfel de om vizionar depășesc cu mult nivelul societății în care trăim în ziua de astăzi. Ziua de 28 – 1, îi asigură calități de lider, dornic să pășească primul în orice fel de activitate, să fie urmat și niciodată să urmeze (pe alții). Cifra destinului 8 îi amplifică puternic stilul dominator și nevoia de a fi la conducere. Nimic nu-i va scăpa din vedere, oricât de mari ar fi proiectele în care se implică. Mai degrabă o va lua cu mult înaintea celorlalți și va visa o lume ideală (datorită combinației 5555), cu toate că, cu astfel de calități, nativul se transpune cu totul în lumea respectivă și o consideră de sine stătătoare. Este un om plin de ambiție și dorință de afirmare însă totul trebuie să poarte amprenta sa! Un 1 (28 ziua de naștere) și cu atât mai puțin un 8 (cifra destinului) nu va accepta concurența sau locul 2. Adoră competițiile dar știe de la început că va câștiga, altfel, sunt puține șanse să mai candideze. Avantajul principal este că se află într-un an personal 8, începând de la 28.05.2016, fapt ce-l favorizează mai ales pe planul carierei și al statutului social.

O personalitate puternică și dură. Greu va accepta compromisuri în viața sa iar dacă le va face va ști exact în ce se bagă, cu cine și pentru ce scop. Este un om foarte inteligent, preceaut și minuțios. Deciziile cele mai importante le ia în urma unor dezbateri elaborate, îi prinde bine să se consulte cu cineva, chiar dacă decizia finală îi aparține și nu lasă de înțeles că i-a scăpat vre-un detaliu. Este omul care evită situațiile complicate pentru a nu fi pus în situația să ia decizii la limită. Va evita să sară de la un subiect la altul și de obicei este consecvent propriilor opțiuni. În cazuri extreme, atunci când hotărăște să-și schimbe părerea despre ceva sau cineva, o face categoric și fără să mai privească înapoi. Va urmări ca în urma unei activități fiecare să obțină un profit, însă întotdeauna partea sa va fi cea mai importantă.

 

CONSTANȚA

 

Energic și dinamic, este omul care se simte cel mai bine atunci când se află pe primul loc. Are nevoie să iasă în evidență, să fie apreciat pentru ceea ce face și să fie în permanentă mișcare. Libertatea pentru un astfel de om este esențială. Atunci când va fi pus să îndeplinească standarde, șabloane sau să respecte un program rigid, îi va fi cel mai greu. Rutina îl face să greșească, să se pripească și să ia decizii pe care le poate regreta mai târziu. Atunci când poate lucra în stilul propriu și după bunul plac, toate par să-i meargă ca pe roate. Va evita conflictele dure și disputele de orice fel pentru că e conștient de faptul că poate reacționa impulsiv. Fiind dinamic și activ tot timpul, îi pot scăpa printre degete detalii mai mari sau mai mici, însă datorită spiritului de învingător care îl caracterizează, va tinde să le treacă cu vederea și să evidențieze partea bună a lucrurilor.

Un lider înăscut. Deține o putere foarte mare de convingere și multă determinare. Cu 10 ca zi de naștere și ca destin, este imposibil să nu iasă în evidență cu toate calitățile la superlativ. Este un om foarte energic și activ, cu o imaginație bogată, dar și sincer și tranșant atunci când este nevoie. Un 10 nu stă prea mult pe gânduri atunci când are de luat o decizie, știe din timp care îi sunt drepturile și obligațiile și nu va da nimănui ocazia să i le amintească. Este dificil să ții pasul cu un astfel de om, tocmai de aceea, în mod natural ajunge la conducerea oricărui colectiv în care se integrează. Vorba lui e lege și alege mai bine o ia de la capăt decât să o încalce de unul singur. Se află la finalul anului personal 9 și urmează debutul anului 1, ceea ce cu siguranță se va materializa în viața personală prin deschiderea unui capitol nou și semnificativ.

 

BUCUREȘTI

 

O femeie organizată și perfecționistă la prima vedere, dar care poate deveni impulsivă și poate reacționa nechibzuit în situații nu atât de importante. Apare un conflict interior între statornicia și răbdarea pe care le solicită vibrația lui 4 (13 ziua de naștere) și explozia de energie și diversitate în care îi place să se scalde unui 3 (30 cifra destinului). Pe de o parte se manifestă nevoia de a stăpâni și a controla tot ce se întâmplă în jur și în același timp apare nevoia de nou și inedit. Este genul de om care una zice și alta face, care pleacă la drum cu un plan și îl poate schimba de mai multe ori pe parcurs. Finalitatea de obicei este benefică pentru toată lumea, pentru că un 30 (ca destin) întotdeauna e conștient de faptul că reputația, renumele și întreaga sa carieră depind de alegerile pe care le face. Îi place să experimenteze și să treacă prin tot felul de evenimente, se bucură de oamenii din jurul său și caută în permanență feed-back. Aflându-se la final de an personal 8, aceasta ar putea fi ultima șansă de a rămâne în politică și de a mai face carieră în acest domeniu, în caz contrar, anul 9 este foarte posibil să vină cu o dorință de schimbare radicală în viața personală.

Un om complex, elegant, manierat, atent la detalii. Este calculat și adoră frumosul. Ziua de naștere 27 = 9, îi amplifică înclinația spre arte, natură, oameni și frumos, iar cifra de destin 5 îl caracterizează drept foarte dinamic, ager și efervescent. Are viziuni de viață complexe, aș putea spune că este un om ‘up-datat’ la condițiile de viață actuale, care își face bine temele atunci când apare în public; are o cultură generală vastă sau cel puțin prinde ideile din zbor a.î. își poate forma o opinie personală legată de orice subiect. Este dificil de combătut pentru că intențiile sale sunt cu bătaie lungă. Chiar dacă se implică în proiecte de mică anvergură, în background are deja pregătiți pașii următori de acțiune. Din punctul meu de vedere ar îndeplini cu mai mare succes funcția unui diplomat extern sau ambasador al țării noastre, iar pe plan intern, funcția de primar al unei capitale europene cu atât mai mult.

Are toate calitățile unui show-man de succes. Ziua de naștere 3 și cu atât mai mult cifra de destin 3 (30) îi asigură succesul în îndeplinirea oricărui rol. Deficitare sunt: rezistența psihică și expresivitatea verbală, în sensul în care va avea întotdeauna nevoie să facă un pas înapoi – în orice dispută – pentru a-și organiza contra-atacul; iar la nivel expresiv – i se potrivesc mai mult cadrele sobre, office, mediile unde se pune mai mare accent pe cuvinte și nu pe intonație, impact emoțional sau joc de scenă. Este un om cu o cultură generală impresionantă, poate stoca cantități enorme de informații și se poate folosi de ele la nevoie, ceea ce îl va ajuta în momentul în care e nevoit să se adapteze într-o situație limită. Imaginea personală este pe primul plan ceea ce îl face să fie atent la detalii, un foarte bun negociator și antreprenor, însă în calitate de manager poat fi ușor influențat, mai ales din dorința de a împăca pe toată lumea. Anul personal 6 îl avantajează doar din punct de vedere al faptului că poate câștiga totul, dar drumul are întotdeauna 2 sensuri și este bine să țină cont de acest fapt.

 

IAȘI

Un om care face ce vrea și în general știe ce face. Născut într-o zi de 1 și cu cifra destinului 1, nimeni nu-i poate sta în cale. Individualismul și forța cu care merge înainte prin viață îl pot face să depășească și cele mai dificile bariere sau din contră să-l transforme într-un om puternic, dominant și greu abordabil. Știe că pentru a ajunge acolo unde își dorești îi sunt suficiente propriile forțe, totul este să nu lase aroganța sau ignoranța să-i stea în cale atunci când cei din jur vor să i se asocieze sau să-i dea o mână de ajutor. Ambițiile sunt foarte mari, dorința de afirmare pe măsură și deschiderea asupra vieții suficient de largă, astfel încât să adopte cu interes și încredere decizii și măsuri noi la problemele dificile sau stagnante. Anul personal 1, care va debuta în scurt timp îi va aduce schimbări semnificative în viața personală, pentru moment îi este necesară o concentrare puternică și atenție la ceea ce se întâmplă în jur.

Harnic, muncitor, foarte bun prieten și partener. Este genul de om care se îngrijește ca fiecare să-și primească răsplata meritată. Este foarte activ și nu se dă înapoi de la nicio activitate, îi plac provocările și ajunge chiar să le caute din dorința de progres și evoluție. Viziunile sale sunt elaborate și complexe, uneori fanteziste, însă doar astfel de oameni care își permit să viseze până departe au șansa de a realiza măcar o parte din planurile lor. Știe și poate face diferența între oameni, pune preț pe cei de lângă el și se simte cel mai bine atunci când este sprijinit și ajutat. Nu va ezita să-și ofere sprijinul atunci când este solicitat pentru că știe că totul se face pentru oameni, numai împreună cu oameni. Odată ce a fost trădat sau mințit uită sau iartă cu greu, are standarde ridicate, nu atât de ușor de împlinit.

 

vor urma și alte analize, în măsura în care voi intra în posesia datelor despre candidații din alte orașe din țară.

mai multe analize numerologice găsiți aici

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Numerograma Zilei 5 iunie 2016
Ziua de naștere 5 iunie – ziua drumului luminos
Numerograma electorală – Donald Trump vs. Hillary Clinton
2016 – CALENDAR NUMEROLOGIC

Leave a Reply