Home > Mister > Mai aproape de Dumnezeu – pelerinaj la Sfântul Munte ATHOS

Mai aproape de Dumnezeu – pelerinaj la Sfântul Munte ATHOS

Sfântul Munte ATHOS – un templu închinat spiritului. Cu cât te apropii mai mult de acest loc, cu atât te detașezi mai tare de tot ceea ce este lumesc. Întregul proces se desfășoară pe cât de natural, pe atât de incontrolabil. Este ca și cum la intrarea pe Sfântul munte, fiecare este învăluit de o stare contemplativă. Vechiul eu pe care îl cunoșteam agitat, grăbit, dornic să cunoască și să cucerească lumea, devine din ce în ce mai mic, din ce în ce mai nesemnificativ. Este ca și cum m-am întâlnit cu adevărul, care mi-a spus direct în față cât de departe sunt de frumusețea vieții, de tot ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru mine pe acest pământ și cum, prin ambiții, credințe sau atașamente deșarte, am ajuns să ignor toate aceste daruri neprețuite.

Luna mai 2017, clima este primitoare iar peisajul plin de mister.

O dorință care în urmă cu mai mulți ani mi se părea irealizabilă, închinarea la mănăstirile din Sfântul munte, s-a împlinit scurt și fără efort, mulțumită minunatei mele soții.

Recunosc încă de la început că pentru mine a fost o experineță marcantă, care a produs modificări în profunzime. Locul în sine este o poveste infinită. Oamenii care slujesc, se nevoiesc sau ajung doar pentru rugăciune pe muntele Athos, și-au dat seama într-un fel sau altul de insuficiența lumii în care trăiesc, de imposibilitatea aflării răspunsurilor la întrebările esențiale ale vieții sau împinși de curiozitate, descoperă progresiv viața de dincolo de lumea percepută prin cele 5 simțuri.

Toată această delimitare se face treptat și lipsită de șocul obiectivității, care să redea brusc contrastul dintre viața iluzorie și drumul anevoios spre mântuire. În același timp, se ridică vălul care ascunde conștienței munca aprigă cu sine însuși, cu patimile și cu ispitele. Probabil efortul de a fi pășit în acest loc sfânt este răsplătit prin darul recunoașterii prăpastiei în care mă aflu, al distanței dintre mine și bunăvoința Lui Dumnezeu și credința iluzorie în propriile forțe.

Am rămas profund impresionat de nevoința tuturor celor care au ales să-și continue drumul spre mântuire în pustiu, într-un schit sau într-o mănăstire. În primul rând se duce o luptă grea cu tot ceea ce este lumesc, cu tot ceea ce rămâne în urma, viața, familia, cunoștințele, cariera și multe altele. Ispitele nu contenesc niciodată, însă adevărata luptă nu e nici pe departe începută. Munca adevărată pe Sântul munte este cea spirituală. Apropierea de Dumnezeu și respectarea poruncilor pe care le-a lăsat este râvna cea mai de preț. Controlul gândului, al intenției și abandonarea totală în voia Divină sunt doar câteva dintre aspectele unei vieți în care nu există clipă de odihnă. Se poartă astfel o luptă în care implicarea și dăruirea trebuie să fie depline. Efortul este constant iar în schimb se dobândește claritate și bucurie. Viața devine mai intensă, mai plină de savoare și în același timp se amplifică responsabilitatea de a oferi și de a sacrifica totul. Doar oferind te îmbogățești. A oferi din tine în mod constant și necondiționat este o virtute care îmbogățește spiritul. Nicio altă acumulare de bunuri nu-ți va oferi câtuși de puțin nectarul împlinirii și măririi sufletești, așa cum o face dăruirea din tot ceea ce aparent “îți aparține”.

Munca cu tine însuți te va pune, fără nicio îndoială, față în față cu cele mai ascunse patimi, dorințe și iluzii care sunt foarte atent ascunse și hrănite de-a lungul vieții.

Sălbăticia naturii, pădurile necercetate, crestele abrupte și țărmul atât de erodat de bătaia valurilor, contrastează puternic cu calmul din suflet. Te simți acasă dar în același timp în alertă pentru că mediul nu este prielnic, nu se lasă cucerit și nici nu există dorința de a abuza în mod excesiv de bogăția naturii.

Fiecare biserică își păstrează cu cinste și smerenie atât icoanele făcătoare de minuni cât și raclele cu moaștele celor mai mari sfinți care au existat.

Aproape în permanență nevoința fizică concurează cu cea spirituală în intensitate, dar nu și în durată. Dacă trupului îi este oferit totuși un timp foarte scurt de odihnă pe zi, rugăciunea și paza minții sunt elemente pe care un monah îmbunătățit le are în vedere în permanență.

Doresc să mulțumesc cu această ocazie și Asocieției Culturale Karies, și anume domnului Laurențiu Dumitru care se îngrijește de buna organizare și desfășurare a pelerinajelor la Sfâtul Munte Athos și mai ales ghidului nostru experimentat Constantin Palade.

Poate că nu întâmplător altitudinea Vârfului Athon este de 2033 metri. 33 de metri peste limita de 2000, 33 un număr cu semnificații profunde în multe tradiții și culturi, fiind și numărul de ani pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a trăit pe pământ.

Cu voia Domnului în luna august a acestui an voi participa la un nou pelerinaj la Sfântul Munte Athos, în cadrul căruia se va organiza o expediție spre vârful Athon, pentru închinare și participare la slujba de priveghere, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Domnului. Voi reveni spre sfârșitul verii cu mai multe detalii și impresii.

vezi galeria foto din arhiva personală: Galerie foto Pelerinaj Sfântul Munte ATHOS 2017

Fiecare zi petrecută pe munte este ca un pansament pentru suflet, mângâie, vindecă și înalță. A fost o experiență cu adevărat transformatoare. Multe întrebări și-au găsit răspunsul, multe ape s-au limpezit și altele s-au tulburat. Ca fiecare experiență marcantă pe care am trăit-o, simt că ceva vechi din mine a murit, a rămas în urmă și ceva nou a ieșit la suprafață, a înviat. Prin învierea sa, Mântuitorul ne evidențiază tuturor natura noastră, drumul pe care îl avem de parcurs, acceptarea crucii personale și urmarea Voii Lui. Vă doresc tuturor să rămâneți alerți la lumina învierii, să nu renunțați în a o dori și cerceta.

Închei aceast scurt jurnal cu câteva dintre cuvintele pârintelui Iulian Lazăr de la schitul românesc Prodromu, care ne-a binecuvântat cu câteva sfaturi înțelepte:

“Mintea ceea ce iubește, la aceea se gândește”

“De vrei mintea s-o sfințești, pe Hristos să-L pomenești”

“Cu cât mai multe veselii, prezența lui o vei simți

Prezența lui cea nevăzută te va opri de vorba multă”

“Stau și mă gândesc mereu, cum mă privește Dumnezeu?

Răspunsul este în-tracest fel: cum Îl privesc și eu pe El.”

“De vrei să râzi când vei muri, trebuie să plângi când vei trăi

Iar viața ta așa să-ți fie, s-aștepți moartea cu bucurie”

“Căutați-L pe Iisus, că-n porunci El e ascuns

Când porunca Lui păziți, pe El îl descoperiți”

Doamne ajută!

comentează sau scrie o întrebare

Leave a Reply