Home > Filosofie > Dilema regelui – Ce vor cu adevărat femeile?

Dilema regelui – Ce vor cu adevărat femeile?

 

A fost odată un rege tânăr, care fu prins odată într-o luptă cu armatele împărăţiei vecine. Monarhul împărăţiei vecine ar fi putut să-l omoare imediat, dar gândindu-se poate la tinereţea prizonierului îi oferi libertatea, cu o singură condiţie: că în decurs de un an regele cel tânăr să afle răspunsul la o întrebare dificilă şi să aducă răspunsul în anul următor, chiar în ziua în care a pierdut bătălia. Întrebarea era: “Ce vor cu adevărat femeile?

O asemenea întrebare poate să încurce chiar minţile cele mai cunoscătoare din regat, gândi tânărul rege, care ştiu atunci că a primit o sarcină imposibilă. Acceptând totuşi provocarea pentru că n-avea încotro, el plecă cu promisiunea că se va întoarce cu răspunsul, sau se va pregăti să moară exact peste un an.

Ajuns acasă el lua personal la întrebări toate femeile din regat, de la prinţese până la bucătărese şi prostituate, apoi întrebă preoţi, înţelepţi, ţărani, cerşetori, chiar şi măscăriciul curţii fu rugat să-şi dea cu părerea. Nimeni însă nu putu să dea un răspuns satisfăcător.

Mai rămăsese doar o vrăjitoare – Muma Pădurii – o făptură urâtă, ştirbă şi cocoşată care trăia într-o pădure, înconjurată de animalele şi farmecele ei. Regele ştia că vrăjitoarea îi va cere un preţ exorbitant, dar ziua când trebuia să dea răspunsul era atât de aproape încât el se gândi că nu mai are practic nimic de pierdut. Vrăjitoarea ceru în schimbul răspunsului ca regele să se căsătorească cu ea. Regele acceptă alianţa cu inima grea şi gândind la propria înfrângere, dar dincolo de interesul personal el gândi atunci că este mult mai important să se afle neapărat răspunsul la acea întrebare la care n-a putut răspunde nimeni. Răspunsul pe care vrăjitoarea i-l dădu era că : “Ceea ce doreşte o femeie cel mai mult este să decidă ea însăşi ce face cu viaţa ei“.

Monarhul ţării vecine văzu corectitudinea răspunsului primit, şi din ziua aceea între cele două ţări se instaură o pace şi o prietenie trainică.

Între timp, la palatul tânărului rege se făceau pregătiri de nuntă. Fiind o persoană de o integritate deosebită, el se purta frumos cu viitoarea soţie şi îi asigura tot ce avea nevoie pentru viaţa împreună, vorbindu-i întotdeauna cu multă răbdare, bunătate şi respect. În dimineaţa zilei în care urma să aibă loc nuntă, el intră în camera ei, aducându-i în dar un minunat buchet de flori.

Dar spre surpriza lui, în locul unei vrăjitoare urâte, îl aştepta o fată de o frumuseţe orbitoare, îmbrăcată în cea mai splendidă rochie de mireasă. Regele întrebă cum de s-a schimbat astfel…iar ea răspunse că vrăjitoarele sunt maestre în ale Transformării, şi jumătate din timp de acum înainte ea va avea aspectul de Muma Pădurii, iar cealaltă jumătate ea va arăta frumoasă că Zâna Florilor. Fata îi spuse iarăşi că el are dreptul să aleagă în care din cele două aspecte şi-ar dori să apară ziua, şi în care îşi doreşte să apară noaptea.

Grea dilemă pentru tânărul mire, care, îndrăgostit până peste cap dintr-o singură privire, ar fi vrut să meargă cu ea oriunde, şi să o arate întregii lumi …dar pe de altă parte, desigur, tare ar fi vrut să îmbrăţişeze şi noaptea în intimitatea iubirii, tot pe soţia cea frumoasă.

Ce alegere credeţi că a făcut în final tânărul rege? Citiţi mai jos răspunsul, dar nu înainte de a răspunde sincer ce aţi fi ales dacă eraţi în situaţia lui.

Nobilul rege răspunse viitoarei sale soţii că… o va lăsa pe ea să decidă ce face cu viaţa ei.

Şi ce s-a întâmplat mai departe?

Fata începu să râdă, şi-i spuse regelui că dacă alegerea este a ei, atunci ea vrea să fie şi ziua şi noaptea tot Frumoasă şi Bună, de dragul Iubirii unui Om atât de bun.

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Sabia şi coroana
Din înţelepciunea lui Lao Tse
A-şi lăsa timp
Pescarul de pe ţărm

Leave a Reply