Home > Analize Numerologice > Consultații Numerologice mai-iunie 2016

Consultații Numerologice mai-iunie 2016

În cadrul unei consultații numerologice vei descoperi răspunsul la o multitudine de întrebări, te vei cunoaște și recunoaște în profunzime și vei avea oportunitatea de a alege soluțiile potrivite la problemele pe care le întâmpini.

Numerologia analizează omul prin intermediul a peste 20 de parametri diferiți, oferă posibilitatea unor calcule și interpretări exacte în ceea ce privește ființa umană și propune soluții concrete și eficiente în dezvoltarea acestora.

Prin intermediul numerologiei, omul se va cunoaște pe sine cu bune și cu rele, își poate afla limitele, calitățile, plusurile și abilitățile pe care le are în interiorul său din naștere.

Ziua de naștere este cheia către descoperirea potențialului individual. Pentru împlinirea Destinului personal, am primit fiecare încă de la naștere abilități, calități și alte daruri pe care să le dezvoltăm în timpul vieții și prin intermediul cărora să ajungem la satisfacție și împlinire.

Cunoscând toate acestea, alegerile pe care îi vom face în viață vor fi mai eficiente și vor duce cu ușurință către succes, spor și prosperitate (pe plan personal, sentimental, carieră, învățământ, sănătate, familie, etc.)

Lecțiile personale se derulează într-o ordine bine stabilită și necesară unei dezvoltări armonioase, și pot fi interpretate prin calculul și analiza Anului Personal.

 

TIMIȘOARA

09 – 20 mai 2016

detalii aici

GALAȚI

21 și 22 mai 2016

detalii aici

PIATRA-NEAMȚ

24, 25 și 26 mai 2016

detalii aici

IAȘI

28 și 29 mai 2016

detalii aici

BACĂU

30 mai – 01 iunie 2016

detalii aici

 

Cu toții ne naștem perfecți în conformitate cu ceea ce avem de învățat, cunoscut, îndeplinit, în timpul vieții noastre.

Ne naștem, creștem, ne dezvoltăm dar în același timp suntem supuși presiunilor exterioare, concepțiilor familiale, religioase, sociale, credințelor și dogmelor din timpul în care ne dezvoltăm.

Fiecare individ este UNIC, Diferit și Irepetabil. Are propriul drum de urmat, se va confrunta cu greutăți specifice nivelului său de dezvoltare a.î. satisfacția depășirii fiecărui obstacol să fie maximă.

Rezervările se fac doar la telefon, de unde se pot obține și informații suplimentare – în limita locurilor DISPONIBILE!!

tel.: 0773807920

locația: va fi transmisă în momentul rezervării sau ulterior.

durată: o oră și jumătate.

cost: nu este impus, fiecare este liber să aprecieze calitatea informațiilor obținute și valoarea utilității acestora în planul personal – donație.

LOCURI LIMITATE!

perioadă: 09 mai – 01 iunie 2016

distribuie și prietenilor tăi!

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Ziua de 11.11.2018 (11.11.11) – semnificație numerologică
Anul numerologic personal 3
Anul Numerologic Personal – Metodă de calcul
Semnificația numerologică a numelui ADRIAN

Leave a Reply