Home > Spiritual > 7 moduri în care instinctul de conservare ne înşeală

7 moduri în care instinctul de conservare ne înşeală

Freud a definit instinctul ca fiind o reprezentare mentală a unui stimul de origine internă, organică. Instinctele sunt elementele de bază ale personalităţii, forţele motrice care conduc comportamentul şi îi determină direcţia. Instinctele sunt o formă de energie fiziologică transformată – care leagă nevoile corpului de dorinţele mentale. Instinctul nu este o stare a  organismului, ci mai degrabă este nevoia corporală (organică) transformată în stare mentală, este dorinţa.

Teoria lui Freud poate fi considerată “homeostatică” deoarece ea sugerează că noi suntem motivaţi în a păstra starea de echilibru fiziologic, sau balanţa, de a păstra corpul liber de tensiuni Freud a grupat instinctele în două categorii: instinctele vieţii (de supravieţuire: “Eros”) şi instinctele morţii (“Thanatos”). Primele servesc scopul supravieţuirii individului şi speciei prin căutarea satisfacerii nevoilor de hrană, aer, apă şi sexuale. Ele sunt orientate în acelaşi timp spre creştere şi dezvoltare. Energia psihică, manifestată prin instinctele vieţii, este libidoul. Acesta poate fi ataşat sau investit în obiecte, concept numit de Freud – catexie. Spre exemplu, dacă îţi place colegul(a) de cameră, Freud ar spune că libidoul tău este catectat spre el sau ea. Cel mai important instinct de supravieţuire, în concepţia lui Freud, este pulsiunea sexuală, pe care o defineşte în termeni generali. El nu se referă doar la erotism, ci include aproape toate comportamentele şi gândurile de plăcere, îşi descrie viziunea ca lărgind, extinzând conceptul de sexualitate.

In opoziţie cu instinctele vieţii Freud a pus instinctele de distrugere sau instinctele morţii. O componentă a instinctelor morţii este agresivitatea, dorinţa de moarte îndreptată către sine sau alte persoane şi lucruri. Agresivitate ne îndeamnă să distrugem, să cucerim, să ucidem. Freud a ajuns la concluzia că agresivitatea implică o anumită latură sexuală a naturii umane.

In rezumat, conform lui Freud, toată energia psihică de care personalitatea are nevoie, este direct derivată din instincte; acestea asigură energia, motivaţia şi direcţia pentru toate laturile personalităţii.

Mintea umană are o capacitate specială pentru a răspunde la riscuri, prin risc înţelegîndu-se nesiguranţa în legătură cu rezultatul unei acţiuni. În faţa unei prăpăstii sau a unui animal sălbatic mintea noastră este predispusă în a lua anumite decizii şi aceste decizii reflectă acţiunile pe care le-au întreprins de-a lungul timpului strămoşii noştri pentru a se menţine în viată în faţa unor pericole mortale.
Dar se pare că încă nu avem răspunsuri prestabilite pentru a răspunde eficient la ştirile negative care apar în presă şi la zvonurile răspîndite pentru a crea panică. Canalele de ştiri non-stop există de relativ puţină vreme, aşa încît nu avem încă elaborate “scurtăturile mentale” potrivite pentru a face faţă incertitudinilor cu care ne confruntăm în ziua de azi.

Cu toate acestea incertitudinile ne tulbură şi ne induc anxietate. Chiar o dilemă minoră precum dacă ar trebui sau nu să cumpărăm un telefon mobil (riscul de a dezvolta o tumoră cerebrală versus riscul de a muri pentru că nu ai de unde să ceri ajutor) poate fi intolerabilă pentru anumite persoane. Cu toate că emoţiile au rolul de a contribui la luarea unor decizii mai bune, ele au fost “proiectate” pentru o lume în care pericolul lua forma animalelor sălbatice, nu a E-urilor din alimente. Emoţiile noastre ne împing să luăm decizii rapide care cîndva erau adecvate, dar astăzi nu mai sunt.

  1. Ne temem de şerpi, nu de maşini

Structuri inferioare ale creierului scanează continuu mediul înconjurător şi evaluează riscurile posibile. Rezultatul acestei evaluări, cînd este detectat un pericol, este o emoţie intempestivă care apare înainte de a avea vreme să gîndim ceva. Emoţiile sunt scurtături pentru luarea deciziilor.

Rezultatul acestei modalităţi de adaptare este că ameninţări străvechi, precum şerpii sau păianjenii ne provoacă mai multă teamă decît este necesar, iar evenimente care ar trebui să ne însăpăimînte, precum maşinile care merg cu viteză nu ne impresionează prea mult.

Pericole de tipul maşinilor care merg cu viteză mare au apărut de relativ puţină vreme în mediul în care trăim. Cînd o maşină vine cu viteză spre noi avem tendinţa de a reacţiona prin modalităţile străvechi pe care le-am dezvoltat de-a lungul milioanelor de ani de evoluţie: îngheţăm, rămînem nemişcaţi. Această reacţie este potrivită cînd ne confruntăm cu un animal sălbatic dar nu ne ajută prea mult cînd pericolul este un vehicul care se apropie în viteză de noi.

  1. Ne temem de evenimente spectaculoase, improbabile

Catastrofele precum cutremurele, accidentele aviatice sau atacurile teroriste au impact emoţional major şi ca urmare se întipăresc în memorie cu multă putere. Rezultatul este că avem tendinţa de a supraestima riscul de a se întîmpla un astfel de incident în detrimentul riscului pentru evenimente periculoase mai puţin spectaculoase dar mai frecvente, cum sunt accidentele de maşină.

De exemplu, după atacurile de la 11 septembrie 2001 mulţi americani au preferat să folosească maşina în locul avionului. Dar statistic, sunt mai multe accidente de circulaţie decît accidente aviatice.

  1. Ne temem de cancer dar nu şi de bolile de inimă

Oamenii nu sunt bine pregătiţi să facă faţă pericolelor care nu au consecinţe negative imediate, precum consumul de alcool, tutun sau alimente bogate în colesterol. Rezultatul este că ne temem mai puţin decît ar trebui de bolile de inimă, evenimente care sunt rezultatul unor actiuni care se desfăşoară pe termen lung şi al căror efect se adună în timp. Aceasta se întîmplă pentru că avem tendinţa să ne concentrăm pe riscurile pe termen scurt, ignorînd riscurile care există pe termen lung.

  1. Subestimăm riscurile cînd credem că deţinem controlul

Dacă avem senzaţia că putem controla un eveniment sau dacă ne asumăm voluntar riscuri percepem pericolul ca fiind mai mic. S-a constatat că pasagerii din maşini evaluează vehiculele din faţă ca fiind mai aproape decît şoferul, pentru că ei nu au control asupra maşinii.

Sentimentul controlului ne face să avem tendinţa să ne îngrijorăm mai ales în legătură cu evenimentele pe care nu le putem controla şi să subevaluăm riscurile pentru evenimentele asupra cărora credem că avem control. Ne îngrijorăm mai mult cînd vedem alţi şoferi vorbind la mobil în trafic, dar nu ni se pare la fel de periculos dacă vorbim noi înşine.

  1. Unii iubesc excesiv riscul

Predispoziţia de a ne asuma riscuri nu este aceeaşi pentru toată lumea. Unii au o toleranţă foarte ridicată la risc, alţii sunt mai precauţi. Anumite categorii de persoane sunt mai înclinate să îşi asume riscuri. S-a constatat de exemplu că bărbatii între 15 şi 25 de ani au o înclinaţie mai mare de a îşi asuma riscuri în comparaţie cu alte categorii de vîrstă sau decît femeile de aceeaşi vîrstă.

Dar există şi diferenţe în ceea ce priveşte tipul de risc asumat. Faptul că o persoană pune continuu bani la pariuri nu înseamnă neapărat că are curajul să se caţere pe stînci.

  1. Iubim lumina solară dar ne temem de energia nucleară

Cuvîntul “radiaţie” ne trimite cu gîndul la energia nucleară, la razele X şi alte pericole de acest gen. Asta face să ne temem de amplasarea unei centrale nucleare sau a unei antene GSM în apropierea locuinţei noastre. Dar în fiecare zi ne confruntăm cu un tip de radiaţie care a omorît de-a lungul timpului mai mulţi oameni decît energia nucleară: razele soarelui. Este dificil să ne dăm seama de pericol, pentru că soarele este ceva natural şi familiar.

Locuitorii unui oraş din California au preferat o soluţie toxică împotriva ţânţarilor în locul unei substanţe sintetice cu o toxicitate mai redusă numai pentru că prima era obţinută pe bază de crizanteme. Considerăm că ceea ce este natural este în mod automat bun. Dar şi ciupercile otrăvitoare sunt naturale.

  1. Logic ar fi să ne temem de frică

Anxietatea cronică are efecte negative asupra sănăţii pe termen lung. Nivelele ridicate de stres opresc formarea oaselor, slăbesc sistemul imunitar, afectează sistemul cardio-vascular şi memoria.
Dar unul dintre factorii care fac ca tulburările anxioase să se menţină în timp şi să fie rezistente la tratament este credinţa inconştientă a persoanelor afectate de anxietate că frica este cumva benignă. Ca reacţie emoţională ce are rolul să îndepărteze organismul de pericole, frica este într-adevăr benefică şi pentru strămoşii noştri primitivi era utilă. Dar cînd este activată de situaţii care nu au nimic periculos, frica însăşi reprezintă un pericol.

sursa 

comentează sau scrie o întrebare

You may also like
Puterea Numerelor și a semnificației lor
Numerograma Zilei 15 iunie 2016
03.01.2016
Sfatul Zilei 27 noiembrie 2015

Leave a Reply